Semn sigur al prostiei

Un faghih, un profesor al vremurilor de demult, citea, în timp ce își pregătea lecția pe care o avea de predat a doua zi, dintr-o carte inteligentă, scrisă de șapte înțelepți, următoarea propoziție: ”Un cap mic și o barbă sunt semne sigure pentru prostie”.

Foarte interesat, luă o oglindă și se privi mult timp în ea:”Am o barbă mare și albă”, își spuse el. Încordat, se uită în continuare în oglindă: ”Să mă ferească Dumnezeu, capul meu nu este tocmai mare. Ce vor gândi despre mine elevii mei de mâine încolo, după ce le voi fi citit cuvântarea înțelepților?”

Nefericita întrepătrundere a caracteristicilor prostiei în persoana sa îl făcu să acțineze la fel de reped precum gândi: ”În carte nu este scris nimic despre barba mică și capul mic ca semne ale prostiei”. Nu avea însă la îndemână nici o foarfecă, nici un brici, pentru a-și scurta barba. Așadar faghihul apelă, în zelul său, la un sfeșnic, pentru a-și schimba lungimea bărbii. Precum o flamă se aprinse barba sa din cauza focului. Până să o poată stinge, barba era deja complet pârlită, pielea feței arsă din cauza focului și neagră de la funingine.

Pentru că tot nu se putea arăta fără barbă și cu răni în fața altor oameni – cu atât mai mult în fața elevilor săi – avu timp suficient să mediteze. Lângă propoziția funestă: ”Capul mic și barba mare sunt semne sigure pentru prostie”, scrise cu litere mari: ”Această afirmație s-a dovedit a fi adevărată în practică”

Poveste persană, preluată din lucrarea ”Psihoterapie pozitivă” de Nossrat Peseschkian

Povestea șoricelului

Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
- Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă şoricelul… Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană. Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:
- E o capcană în casă, e o capcană în casă! Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:
- Domnule Şoarece, văd bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă. Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.
Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:
- E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:
- Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.
Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:
- E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Vaca îi spuse:
- Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.

Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.
În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot… Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.

Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos. Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital, şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră.

Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă. Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul. Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi, şi muri la scurt timp. La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.

Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe…