Despre managementul furiei. Self-help.

Furia. Un cuvânt ce denumește o emoție atât de des activată în jurul nostru.

Toată lumea se înfurie și se enervează parcă din ce în ce mai ușor: șeful, partenerul, colegul de birou, vecinul când îl întâlnești în casa scării, funcționara de la ghișeu, vânzătorul de legume din piață, necunoscutul de pe stradă – chiar și copilul de 1 an și câteva luni are de ceva timp… crize de furie. Și, să recunoaștem, și noi ne mai înfuriem din când în când – doar știm cu toții, viața e grea și inundată de stress. Acesta fiind tabloul general al existenței cotidiene, întrebarea cuvenită ar fi: Ce fac Eu cu furia? La drept vorbind, în cazul în care asemenea întrebare nu prezintă un interes minim, menit să activeze o potențială schimbare, vă propun totuși să reflectați asupra reciprocei: Ce face Furia cu dumneavoastră? (S-ar putea să vă surprindă răspunsul).

Cum abordăm furia?
(Am gândit mult timp răspunsul la această întrebare încercând să sintetizez informația asimilată din formări și work-shop-uri, am recitit fragmente de cărți și cursuri, povești terapeutice; m-am gândit la soluțiile identificate de clienți în încercările persoanale de a gestiona propria furie; am încercat să înțeleg perspectiva budistă și cuvintele lui Dalai Lama cu privire la emoții și suferință; am recitit istorii ale Holocaustului văzute prin ochii supraviețuitorilor – pentru ca în final să sintetizez răspunsul în modelul în 5 etape din psihoterapia pozitivă. Sper să vă ajute și să eliminați furia din viața dumneavoastră. Mult spor!)

Orice aș face voi învăța să îmi cercetez mintea
Și imediat ce se ridică o emoție negativă
Amenințându-mă pe mie și pe alții
O voi înfrunta cu hotărâre și o voi înlătura

(Gadamba Geshay Langritangba, Opt strofe pentru antrenarea minții)

1. Observare. Distanțare.
În această etapă obiectivul este acela de a vă observa furia și de a realiza o descriere cât mai amănunțită a felului în care resimțiți această emoție, referindu-vă cu cât de multe detalii puteți la următoarele aspecte: senzații corporale, ce ați gândit, ce ați spus, ce ați făcut, ce a făcut celălalt (dacă este implicată și o altă persoană). Puteți face referire la episoade actuale de furie sau la episoade din trecutul apropiat. Lucrați pe foi separate pentru a putea vizualiza mai ușor conținutul, în etapele ulterioare.

CONCLUZIE: în acestă etapă vă distanțați de furia dumneavoastră, încercând doar să o observați și să realizați o descriere cât mai amănunțită a felului în care o resimțiți, la nivel individual.

2. Inventariere
În această etapă obiectivul este acela de a identifica situațiile în care se declanșează furia precum și situațiile din trecut în care era activată furia la alți membri ai familiei/rude/cunoscuți. Concret, listați circumstanțele în care v-ați înfuriat în ultima perioadă. (minim 10 episoade). Descrieți apoi, în același mod în care ați descris episoadele dvs de furie, episoadele de furie ale rudelor/cunoscuților din perioada copilăriei dumneavoastră: Cine se înfuria în familia dumneavoastră când erați copil? Cum reacționa persoana respectivă? Cum reacționați dumneavostră atunci, la episodul de furie al celuilalt?

CONCLUZIE: În această etapă inventariați situațiile în care resimțiți furie precum și situațiile în care membri ai familiei, cunoscuți sau alte rude se înfuriau atunci când erați copil.

3. Încurajare situațională
În această etapă încercăm să răspundem la întrebarea ”Cum reușesc alte persoane să gestioneze furia?” Răspunsurile sunt limitate doar de disponibilitatea și imaginația dvs.în a accesa surse de informare. Ca și sugestii, ați putea:
– întreba cunoscuți, rude, prieteni cum își gestionează furia;
– viziona filme;
– citi povești, parabole, povești terapeutice, aforisme, zicători, proverbe despre furie;
– citi biografii ale personalităților care s-au confruntat cu situații dificile de-a lungul vieții;
– întreba un specialist în sănătate mentală care sunt strategiile de management emoțional( ar fi util pentru dumneavoastră să învățați: tehnici de control al respirației, de imagerie dirijată sau una dintre tehnicile clasice de relaxare – trainingul autogen al lui Schultz sau tehnica de relaxare progresivă Johanson );
– citi site-uri de profil, forumuri etc…

CONCLUZIE: Această etapă facilitează activarea speranței în ceea ce privește posibilitatea gestionării funcționale a furiei. E greu, cum a fost greu de altfel fiecare travaliu individual pe care l-ați identificat în căutările dvs, dar nu este imposibil. Lărgit orizontul asupra furiei, veți vedea că au existat persoane care în condiții similare sau chiar mult mai dificile au reușit să-și păstreze calmul și să nu se lase consumate de emoții, să dea un sens experiențelor trăite, aceast demers fiind uneori salvator (mărturiile supraviețuitorilor lagărelor de exterminare). A acționa sub imperiul furiei nu este singura soluție ci doar una dintre (multe) alternative.

4. Verbalizarea
Este o etapă în care sunt sintetizate sub formă de răspunsuri toate informațiile cumulate în etapele anterioare, facilitând conștientizarea anumitor aspecte legate de felul în care gestionăm furia. Practic, încercați să găsiți răspunsuri pentru fiecare din următoarele întrebări:

Ce ați observat în legătură cu propria furie? Care sunt costurile pe care le antrenează? Dar beneficiile? Care sunt costurile pe termen lung dacă ați contiuna în același mod? Ce vă impresionează la aceste descrieri? Ce vă șochează? Ce vă place? Ce nu vă place? Ce anume ați vrea să schimbați? (raportați-vă la descrierile realizate la Observare/ distanțare)

Cum credeți că v-au influențat episoadele de furie ale părinților/ rudelor/cunoscuților din copilărie? Există vreo asemănare cu episoadele dvs de furie? Care sunt aceste asemănări?
Reacționați exact invers față de cum reacționau părinții/rudele/cunoscuții dvs? În ce constă această deosebire? (rapotați-vă la descrierile realizate la Inventariere)

Ce ați învățat din relatările altora despre furie?
Cum au fost utile lecturile, filmele, experiențele de viață ale altor persoane?
Ce ați observat explorând aceste alternative?
Care sunt gândurile ce intensifică furia?
Care sunt gândurile ce, dimpotrivă, diminuează furia?
Cum credeți că ar fi reacționat altcineva? (un personaj dintr-o carte, o persoană din altă cultură, un călugăr budist, o persoană pe care o cunoașteți, etc… raportați-vă la (re)sursele accesate la Încurajare situațională)

CONCLUZIE: după parcurgerea cu răbdare a acestei etape ar trebui, pe o foaie de hârtie, să puteți lista, evocând fiecare episod de furie analizat, alternative: cum altfel ați fi putut reacționa?

5. Extindere de scopuri: În această etapă veți încerca să puneți în aplicare alternativele identificate. Pentru fiecare situație declanșatoare de furie din trecut ar trebui să aveți identificat un comportament alternativă pe care să îl exersați de atunci când vă confruntați din nou cu situația problematică. Încercați să surprindeți beneficiile acestui comportament alternativă precum și dificultățile pe care le-ați resimțit. (utilizând același model standard de la etapa Observare. Distanțare: situație problematică, senzații corporale, ce ați gândit, ce ați spus, ce ați făcut, ce a făcut celălalt, în cazul în care nu ați gestionat eficient situația: ce ar fi făcut altcineva în locul dvs, ce altceva ați fi putut face dvs).

Dacă nu reuștiți să gestionați eficient episoadele de furie poate ar trebui să vă întrebați dacă e suficient să abordați această problematică prin metoda self-help sau poate ar trebui să apelați la un psiholog/psihoterapeut pentru a vă ajuta să înțelegeți ce anume nu funcționează în strategia dvs.

Dacă ați reușit să gestionați o situație declanșatoare de furie nu uitați că este important să relatați experiența dvs și altora (ați constatat asta la etapa 3, de încurajare situațională). M-aș bucura să citesc relatări despre reușitele în ceea ce privește gestionarea furiei – nereușitele, din păcate, le observ în jur, pentru că… toată lumea se înfurie și se enervează parcă din ce în ce mai ușor: șeful, partenerul, colegul de birou, vecinul când îl întâlnești în casa scării, funcționara de la ghișeu, vânzătorul de legume din piață, necunoscutul de pe stradă – chiar și copilul de 1 an și câteva luni are de ceva timp… crize de furie. Și, să recunoaștem, și noi ne mai înfuriem din când în când – doar știm cu toții, viața e grea și inundată de stress. Acesta fiind tabloul general al existenței cotidiene, întrebarea cuvenită ar fi: Ce fac Eu cu furia? La drept vorbind, în cazul în care asemenea întrebare nu prezintă un interes minim, menit să activeze o potențială schimbare, vă propun totuși să reflectați asupra reciprocei: Ce face Furia cu dumneavoastră? (S-ar putea să vă surprindă răspunsul).

Proverbe orientale

Obiceiurile vechi nu trebuie aruncate pe fereastră dintr-o dată, ci însoțite până la ușă precum un oaspete amabil.

***

Dacă îi dai cuiva un pește, se hrănește o singură dată, dacă însă îl înveți să pescuiască, se va putea hrăni mereu.

***

Dacă vrei să faci ordine în țară, trebuie să faci mai întâi ordine în provincii. Dacă vrei să faci ordine în provincii, trebuie mai întâi să faci ordine în orașe. Dacă vrei să faci ordine în orașe trebuie să faci mai întâi ordine în familie. Dacă vrei să faci ordine în familie, trebuie să faci mai întâi ordine în tine însuți!

Cioara și păunul

În parcul palatului împărătesc, o cioară poposi pe creangile unui portocal. Dedesubt, pe peluza bine întreținută, marșăluia mândru un păun. Cioara croncăni:

- Cum își poate permite o astfel de pasăre ciudată să intre în acest parc? Pășește atât de arogant, că zici că-i însuși sultanul! Și ce picioare urâte și drepte are! Doamne și ce albastru oribil au penele lui! Nu aș purta niciodată o asemenea culoare! Uite cum își târâie coada, ca o vulpe.

Aici cioara se opri din croncănit, așteptând replica celuilalt.

Păunul rămase tăcut o vreme, apoi rosti, cu un zâmbet melancolic:

- Nu cred că ce spui tu e adevărat. Lucrurile rele pe care le rostești vin din faptul că tu ai înțeles altel ceea ce ai văzut. Iată, spui că sunt arogant pentru că îmi țin capul atât de sus încât penele se înfoaie în jurul gâtului și mi se vede oribila bărbie dublă. În realitate nu sunt deloc arogat; știu că picioarele mele sunt foarte urâte, cu pielea lor zbârcită și îngroșată. Lucrul acesta mă supără atât de tare, încât îmi țin capul cât de sus pot, ca să nu le văd. Tu îmi vezi doar părțile urâte. De ce închizi ochii în fața lucrurilor bune și a frumuseții mele? Oamenii îmi admiră tocmai acele lucruri despre care tu spui că sunt urâte. De ce nu mă vezi așa cum sunt?

(poveste după P. Etessami, preluată din lucrarea Psihoterapia vieții cotidiene scrisă de Nossrat Peseschkian; sursă foto: www.zooland.ro)

Semn sigur al prostiei

Un faghih, un profesor al vremurilor de demult, citea, în timp ce își pregătea lecția pe care o avea de predat a doua zi, dintr-o carte inteligentă, scrisă de șapte înțelepți, următoarea propoziție: ”Un cap mic și o barbă sunt semne sigure pentru prostie”.

Foarte interesat, luă o oglindă și se privi mult timp în ea:”Am o barbă mare și albă”, își spuse el. Încordat, se uită în continuare în oglindă: ”Să mă ferească Dumnezeu, capul meu nu este tocmai mare. Ce vor gândi despre mine elevii mei de mâine încolo, după ce le voi fi citit cuvântarea înțelepților?”

Nefericita întrepătrundere a caracteristicilor prostiei în persoana sa îl făcu să acțineze la fel de reped precum gândi: ”În carte nu este scris nimic despre barba mică și capul mic ca semne ale prostiei”. Nu avea însă la îndemână nici o foarfecă, nici un brici, pentru a-și scurta barba. Așadar faghihul apelă, în zelul său, la un sfeșnic, pentru a-și schimba lungimea bărbii. Precum o flamă se aprinse barba sa din cauza focului. Până să o poată stinge, barba era deja complet pârlită, pielea feței arsă din cauza focului și neagră de la funingine.

Pentru că tot nu se putea arăta fără barbă și cu răni în fața altor oameni – cu atât mai mult în fața elevilor săi – avu timp suficient să mediteze. Lângă propoziția funestă: ”Capul mic și barba mare sunt semne sigure pentru prostie”, scrise cu litere mari: ”Această afirmație s-a dovedit a fi adevărată în practică”

Poveste persană, preluată din lucrarea ”Psihoterapie pozitivă” de Nossrat Peseschkian

Dificultatea de a face lucrurile bine pentru toata lumea

Trăim printre oameni de aceea părerea celorlalți contează.
Poate cu atât mai mult cu cât ne definim identitatea într-atâtea medii virtuale, gradul personal de expunere depășind astfel limitele stricte ale comunității din care facem parte.

Dar până unde acceptăm influența celorlalți asupra propriei conduite?

În ce măsură lăsăm aprecierile celorlalți, mai mult sau mai puțin pertinente, să normeze propriul comportament?

***

În căldura zilei, un tată mergea prin praful străzilor Keshan-ului cu fiul său și un măgar. Tatăl călărea magarul, iar fiul îl conducea.

“Bietul copil”, a spus un trecător. “Micuțele sale picioare încearcă să țină pasul cu măgarul. Cum poate tatăl să lenvească pe măgar, când vede că băiatul își scoate sufletul alergând?”

Tatăl a pus aceste cuvinte la inimă, a coborât de pe măgar la următorul colț și l-a lăsat pe băiat să urce pe măgar. Dar nu după mult timp, un trecător a ridicat vocea și a spus:

“Ce rușine! Micuțul stă acolo ca un sultan, în timp ce bătrânul său tată merge pe lânga măgar.”

Aceasta remarcă l-a rănit foarte tare pe băiat și l-a rugat pe tatăl său să se așeze în spatele său pe măgar.

“Ai văzut vreodată așa ceva”, a spus o femeie cu fața acoperită, “o asemenea cruzime pentru animale! Spatele bietului animal s-a îndoit de greutate, iar acest bătrân bun de nimic și trândavul său fiu stau ca și cum ar fi un divan – biata creatură!”

Țintele acestei critici au fost amândoi și, fară să spună un cuvânt, au coborât de pe măgar.

Dar au facut numai câțiva pași când un străin a început să facă haz de ei spunând:

“Slavă cerului că nu sunt atât de prost. De ce plimbați măgarul, când el nu este de nici un folos, dacă nu cară pe unul dintre voi? Tatăl a împins o mână de paie în gura măgarului și l-a luat pe după umeri pe fiul său.

Indiferent ce facem“, a spus el, “există cineva care nu este de acord cu asta. Cred că știm ceea ce este bine pentru noi.

(poveste terapeutică preluată din lucrarea „Povești orientale ca instrumente în psihoterapie”, Nossrat Peseschkian)

Comoara cunoașterii

Tractorul unui fermier nu mai mergea.

Toate rudele și prietenii fermierului au încercat să repare ceea ce era stricat. În cele din urmă, fermierul a chemat un specialist.

Acesta l-a verificat, a ridicat capota și s-a uitat la toate cu atenție. În cele din urmă, el a luat un ciocan. Cu o singură lovitură într-o anumită parte a motorului, l-a pus din nou în funcțiune. Motorul a început să meargă ca și cum niciodată nu a fost stricat.

Dar când fermierul a văzut nota de plată a expertului s-a înfuriat.

“Ce, îmi ceri 50 de tumani, când tot ceea ce ai făcut a fost o lovitură de ciocan?”

“Dragă prietene”, a replicat omul “Pentru lovitura de ciocan am calculat un singur tuman. Dar cer 49 de tumani pentru faptul de a fi știut unde să lovesc cu ciocanul.”

(poveste terapeutică preluată din lucrarea „ Povești orientale ca instrumente în psihoterapie”, Nossrat Peseschkian)

Spectacolul de marionete

Acum 10 ani nu m-aș fi gândit că ar trebui să spun cuiva mulțumesc.

Mi se părea chiar ridicol și extrem de plictisitor să urmăresc, în cadrul diverselor ceremonii ale decernărilor de premii monologurile câștigătorilor; toate acele înșiruiri de nume necunoscute care culminau în unele cazuri cu mulțumiri aduse lui Dumnezeu(?).

Mai observasem, deasemenea, că unele cărți de specialitate pe care le citeam aveau o pagină dedicată mulțumirilor: erau acolo rude, prieteni, parteneri de cercetare, redactori, manageri chiar clienți care primeau necondiționat și în mod constant… mulțumiri din partea autorilor.

La 10 ani distanță, dintre care 4 petrecuți la câteva mii de kilometri de plaiurile natale, lucrurile s-au schimbat… nu am realizări mărețe dar pentru: o licență, o casă, o disertație, o familie, competențe, certificări, un cabinet individual, un site – simt nevoia să mulțumesc. Pentru că fără OAMENI cu un suflet mare toate acestea nu ar fi existat.

Și culmea e că… sunt atâția oameni care merită mulțumirile mele!

***

În cortul unui păpușar se înghesuia o masă de oameni care urmăreau râzând în hohote piesa de maronete. În spate de tot stătea un tată cu fiul său.

În timp ce tatăl mai putea urmări spectacolul stând în vârfurile picioarelor, băiatul ajungea cu capul numai până la înălțimea șoldurilor celor prezenți. El își lungea gâtul, și în cele din urmă începu să plângă, până ce tatăl îl ridică pe umerii săi. Ce plăcere pentru băiat!

De acolo, de sus, dincolo de toate turbanele, băiatul vedea acum piesa amuzantă de marionete. Nu mai plângea, ci chicotea de bucurie, sărea pe umerii tatălui ca și cum ar fi fost un călăreț și tatăl său calul. Încântat, bătea toba cu pumnii în capul tatălui său, îl lovea cu picioarele pe piept, uitând complet că se afla pe tatăl său. Dintr-o dată, observă o mână pe umăr. Se întoarse speria și văzu un derviș cu barbă albă și privire binevoitoare „Fiul meu”, spuse acesta „te distrezi foarte bine, vezi teatrul de marionete mai bine decât mulți alții din cort. Dar gândește-te, dacă tatăl tău nu și-ar fi dat silința să te ridice pe umerii săi, acum ai fi stat încă jos, în umbra celorlalți. Așa că nu uita pe umerii cui te afli.

Ar trebui să te bucuri și să fii fericit.
Dar nu ar trebui să uiți nici pe umerii cărora ești fericit

(poveste terapeutică preluată din lucrarea „Psihoterapie pozitivă”, Nossrat Peseschkian)

Curioșii și elefantul

Un elefant a fost adus în timpul nopții, pentru o expoziție, într-o cameră întunecată. Oamenii au venit în număr mare. Pentru că era întuneric, vizitatorii nu puteau vedea elefantul, așa că au încercat să îi simtă forma pipăindu-l. Dat fiind că elefantul era mare, fiecare vizitator putea să atingă numai o parte din animal, descriindu-l după propriile impresii în urma atingerilor. Unul dintre vizitatori, care atinsese un picior al elefantului, a explicat că acesta ar fi precum o coloană puternică; un al doilea, care îi atinsese colții, a descris elefantul ca pe un obiect ascuțit; al treilea, care simțise urechea elefantului, a spus că elefantul era asemănător unui evantai; al patrulea, care îi mângâiase spinarea, a afirmat că animalul ar fi drept și plan precum un divan.

(după Mowlana, poet persan, poveste terapeutică preluată din lucrarea „Psihoterapie pozitivă”, Nossrat Peseschkian)