Primii pași în a deveni părinte

”Primii pași” este un curs ce se adresează cuplurilor aflate în dulce așteptare a unui bebeluș/cuplurilor care au întâmpinat recent sosirea pe lume a unui nou membru al familiei. Subliniez cuplurilor deoarece ne-am gândit că la astfel de curs este important să participe atât viitoarea mămică cât și viitorul tătic.

Cine suntem noi, cei care am gândit cursul?

Cursul a fost conceput la propunerea doamnei Lidia Nistor – una dintre inițiatoarele grupului de discuții ”Mame din Botoșani” (grup care împlinește în curând un anișor). Este scris și va fi susținut împreună cu un alt psiholog din Botoșani, deci… să ne prezentăm:

Mihaela Cristina Puciu – psiholog clinician, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă, Expert Pax în cadrul Paxonline, titular al Cabinetului Individual de Psihologie (cam acestea sunt datele reprezentative în ceea ce mă privește; pentru cei ce vor mai multe informații despre formarea prefesională – sunt disponibile în secțiunea Despre mine).

Dana Pintilie - psiholog clinician la Maternitatea Botoșani, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă.

Care este tematica acestui curs?

Să scrii un curs de puericultură este greu în condițiile în care discutăm despre o realitate complexă, lucrări, studii, cercetări și abordări care adeseori susțin teze contrare. Am avut în vedere inițial două obiective fundamentale: primul – însușirea de informații cu privire la arii specifice domeniului parenting pentru perioada 0-6 luni și al doilea – facilitarea proceselor de autoexplorare și autocunoaștere. Din această perspectivă, am stabilit, după îndelungi discuții, să abordăm următoarele teme specifice:
1. Aspecte legate de spitalizarea în maternitate
2. Întoarcerea acasă de la maternitate
(prima săptămână ca părinte)
3. Ambient/cameră nounăscut
4. Nounăscutul și prima băiță
5. Mânuirea nounăscutului
6. Hrănirea nounăscutului
7. Somnul nounăscutului

8. Îmbrăcare și dezbrăcare nounăscut (cu ce îl îmbrăcăm)
9. Schimbarea scutecului
10. Plânsul bebelușului

11. Plimbare (căruț, alte mijloace)
12. Dezvoltarea bebelușului (principii ale dezvoltării generale și specifice)
13. Cum să ne jucăm inteligent cu bebe
14. Substimulare/Suprastimularea bebeluș
15. Elemente de sexualitate a proaspetei mămici

Și pentru că suntem psihologi și viitori psihoterapeuți pozitiviști am apreciat a fi utilă și introducerea unor elemente psihoterapeutice, adăugând astfel câteva teme specifice:

16. Importanța echilibrului afectiv și a încrederii în sine ale mamei/ persoanelor care se ocupă de îngrijirea nounăscutului
17. Atașament, stiluri parentale, transmitere transgenerațională a paternurilor comportamentale parentale
18. Modelul cunoașterii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
19. Modelul iubirii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
20. DAI – inventarul capacităților actuale și implicații în parenting (instrument specific psihoterapiei pozitive)

Am dorit, deasemenea, să fie un curs practic și util, de aceea, după finalizarea redactării, l-am propus spre lectură (cu creionul în mână) mămicilor din grupul de discuții, cărora le mulțumim cu drag pentru aportul semnificativ de comentarii și clarificări, idei și sugestii, propuneri și întrebări.

Unde, când, cât durează, cât costă?
Cursul va avea loc în sediul Centrului Fizomed cu un minim de 8 cupluri participante, deci vă puteți înscrie oricând, în funcție de sisponibilitatea dvs. Este structurat în două module, 5 ore fiecare (aproximativ), cele două module fiind susținute în zile diferite. Costul cursului este de 150 ron/cuplu. Informații suplimentare se pot obține telefonic sau prin e-mail.(vezi secțiunea Contact)

De ce aș participa la un astfel de curs?

Pentru că vrei să fii un părinte informat în legătură cu ce se întâmplă în perioada 0-6 luni din viața bebelușului tău.
Pentru că odată cu nașterea intri într-o nouă etapă a dezvoltării individuale dar și de cuplu.
Pentru că nu poți citi tot ce se scrie în domeniul puericultură/psihologia dezvoltării, dar poți beneficia de o sinteză pe care ți-am pregătit-o noi.
Pentru a întâlni și alte cupluri care așteaptă un bebeluș și a crea o rețea de suport pentru viitorii părinți, rețele ale cărei dezvoltare ne-ar plăcea să o facilităm în orașul nostru.
Pentru că a fi părinte presupune formare continuă iar acesta este doar începutul…
Pentru alt motiv la care eu nu mă pot gândi acum dar vă aparține. Oricare ar fi acela noi vă așteptăm cu drag să vorbim despre una dintre cele mai frumoase și dificile etape din viață: întâmpinarea și îngrijirea unui nounăscut.

Râsul amar al audienței

Personal cred că o seară de sâmbătă normală, după o săptămână normală, se încheie, atunci când e posibil, cu o piesă de teatru. Piesa de săptămâna aceasta m-a provocat însă în a ieși din sfera normalului cotidian, și nu în sensul pozitiv, cel puțin în accepțiunea mea.

Deja oarecum plictisitoare sub aspectul intenției de a surprinde caracterul ambivalent al conduitelor umane (mulțumesc, zilnic mă confrunt cu asta, ce să-i faci, deformare profesională), tocmai când încercam să ignor tema și să alung gândurile automate, concentrându-mă asupra jocului actorilor, a ambianței speciale… apare ea – scena terapiei de grup. Oameni așezați pe câte o pernuță aurie, cu un bețișor parfumat în față și el însuși specialistul surprins în actul muncii: atingând terapeutic, fiecare individ, pe frunte cu oarece substanță miraculoasă. Urmează un schimb de replici reprezentative pentru o întâlnire de grup în care englezismele sunt uzate și abuzate, pentru ca în final specialistul în relații de cuplu să primească lovitura de grație: i se aduce la cunoștință decizia soției de a divorța. Disperat, transformă englezismele în invective, este părăsit și jignit de unul dintre participanți pentru a-și pierde într-un final autocontrolul, manifestându-și în toată splendoarea frustrarea și furia resimțite.
Audiența râde, impresioanată.

Sublim, am gândit eu, restul nu vă reproduc.
Atât mai vreau să spun că la ieșire, în timp ce așteptam să îmi iau haina de la garderobă, aud în spatele meu o voce feminină, suavă: ”Băinușcineiregizoruăstadasuperfainăpiesa”.

Ei… m-am gândit eu, îndreptându-mă spre existența mea normală, poate nu am înțeles eu nimic din piesa asta superfaină… dar dragă nene regizor, o fi pamflet (sper) piesa, însă într-o societate în care nu se cunoaște distincția între psiholog, psihiatru și psihoterapeut; în care psihologul este bifat ultimul pe lista ”specialiștilor” după cititoarea în cafea, ghioc și bobi, vraciul operator în jăratec; preoții deschizători de cărți ale destinului, etc…; în care un procent semnificativ (nu spui că vă șocați) nu a efectuat o evaluare clinică vreodată în viață; în care un alt procent semnificativ arată incidența diagnosticării unei afecțiuni psihice la nivelul populației generale (iar nu spui, mai căutați și singur, când vă documentați), în care nu există lobby pentru sănătatea psihică și… nu mai continui pentru că m-am întristat – eu nu aș mai promova stereotipuri și prejudecăți de genul celor vehiculate de scena invocată. Că teatrul are câteva alte meniri – nu e domeniul meu, deci nu inferez – poate știi matale mai bine.

Cu diplomele înainte!

Aș vrea să trăiesc într-o societate în care cuvântul psiholog sau psihoterapeut să spună mai mult decât diplomele de la zecile de formări.

Nu sunt adepta enumerării patalamalelor, lumea în care trăiesc de multe ori mi-o cere, m-am conformat deși nu mă percep, nici ca specialist și nici ca om, doar ca o înșiruire de ceva.

Astăzi poate (sper!!!) sunt mai mult decât înșiruirea de ieri și mâine e posibil să se aștearnă o umbră de îndoială și peste certitudinea dintotdeauna.

Sunt mai mult decât atât iar universul necunoașterii mele va fi mereu nemărginit (spre deosebire de cel al cunoașterii). Mi-am asumat asta și nu cred că presupune o limitare profesională, dimpotrivă.

Acum câțiva ani, într-un orășel din sudul Franței, pe o străduță strâmtă – ascunsă parcă de lume, am văzut o ușă veche cu un mâner din fier forjat fascinant (de fapt asta mi-a atras atenția) și o tăbliță, mică, mică pe care scria – minuscul XY, PSIHANALIST.

O văd și acum, într-o imagine păstrată în cufărul virtual cu amintiri de preț, ca un plus-valoare, dat unei meserii nobile, de discreția etalării valorii autopercepute.

Dar mai bine mă opresc aici, s-a așternut praful pe patalamale…