Amintiri, vise, reflecții C.G. Jung

Am redescoperit biografia lui Jung după o discuție despre… pasiune, despre pasiunea de a profesa ca psiholog.

Nu cred că aș putea găsi cuvintele potrivite pentru a realiza o recenzie, poate nici nu trebuie, câteva rânduri ale lui Jung sper că vă vor determina să o așezați pe lista cărților de citit într-o viață de om.

Și am ales, deloc întâmplător, două fragmente: unul din Prolog iar celălalt din Privire retrospectivă (ultimul capitol). Între ele se așterne povestea unei vieți, a unui univers uman de excepție.

***

Deci astăzi la aproape optzeci și trei de ani, am început să povestesc mitul vieții mele. Pot însă doar să fac constatări nemijlocite, pot doar să spun povești. Nu se pune problema dacă sunt adevărate. Întrebarea este numai: este aceasta povestea mea, adevărul meu?(pg. 18)

Viața omului este o încercare îndoielnică. Numai din punct de vedere numeric constituie un fenomen uriaș. E atât de fugitivă, de insuficientă, încât este de-a dreptul o minune dacă ceva poate exista și se poate dezvolta. Asta m-a impresionat încă de pe când eram tânăr student în medicină și mi se părea o adevărată minune să nu fiu distrus înainte de vreme.

Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește – o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea și dispariția infinită a vieții și culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu nu am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub eterna schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.(pg. 19)

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor și mine constă în aceea că la mine ”pereții despărțitori” sunt transparenți. Este particularitatea mea. La unii sunt atât de groși încât nu văd nimic îndărătul lor – și asta îi face să creadă că acolo nici nu se află nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce îmi oferă conferă o siguranță lăuntrică. (pg.355)

Mi-a venit foarte greu să mă afirm alături de gândurile mele. Era un demon în mine, și în cele din urmă prezența lui a fost decisivă. Mă domina și mă lua înainte, iar când se întâmpla să nu mai țin seama de nimic era fiindcă el mă presa. Nu mă puteam opri niciodată la ceea ce obținusem deja. Trebuia să continuu să alerg, pentru a-mi ajunge din urmă viziunea. Întrucât, după cum e lesne de înțeles, contemporanii mei nu puteau percepe viziunea mea, vedeau în mine doar pe cineva care tot fuge aiurea. (pg.356)

Sunt uimit de mine, dezamăgit, mulțumit. Sunt întristat, abătut, entuziast. Sunt și toate acestea și nu pot să fac suma. Nu sunt capabil să stabilesc o valoare sau o nonvaloare definitivă, n-am o judecată despre mine și viața mea. De nimic nu sunt foarte sigur. De fapt nu am o convingere definitivă despre nimic. Știu numai că m-am născut și că exist și am sentimentul că aș fi fost purtat. (pg.358)

Selecție realizată din ediția 2001, Humanitas