După un timp

După un anumit timp, omul învaţă
să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă
că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
și aşa,
omul începe să înveţe
Că sărutările nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe
să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă
să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp,
omul învaţă
că dacă e prea multă, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă
că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă …
şi cu fiece zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi
că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul
că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sînt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai tîrziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mînie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta,
asta doar sufletele cu adevărat mari pot.

Cu timpul înţelegi
că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia nu va mai fi la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama
că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plînge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama
că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama
că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai tîrziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi
că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama
că în realitate, cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea
că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa
că încercînd să ierţi
sau să ceri iertare,
să spui că iubeşti,
să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învaţă doar cu timpul

Poem scris de Jorge Luis Borges, preluat de pe www.artadeatrai.ro; sursă foto: Wikipedia