Acolo…

Dincolo de frică, există nenumărate oportunități ce pot fi valorificate.
Dincolo de patternurile transgeneraționale, există alegerea adultului din tine – de a fi altfel.
Dincolo de ieri, este un mâine care așteaptă nerăbdător să nu mai fie rodul procrastinării.
Dincolo de timp, este prietenia.
Dincolo de spațiul de confort, există provocarea vieții tale.
Dincolo de poveste, există un adevăr.
Dincolo de suferință, există o concluzie.
Dincolo de nedreptatea ta, încep nedreptățile celorlalți.
Dincolo de astăzi, este restul zilelor tale așteptând să fie altfel.
Dincolo de distanțe sunt oamenii.
Dincolo de furie, este acceptarea.
Dincolo de înțelepciunea celorlalți, este grila ta de lectură a realității.
Dincolo de moarte, există cuvinte.
Dincolo de ceea ce sunt eu, este ceea ce poți face TU, pentru că…
dincolo de tine… este SCHIMBAREA.

Buburuza și licuriciul

A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.

Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…

Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse. Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau dacă ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.

Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…

Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
– Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
– Știi că ai dreptate? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!

***

Așa că… nu înceta niciodată să strălucești !

Virginia Satir: Declarația mea de apreciere personală

Eu sunt EU.

În toată lumea nu mai este nimeni exact ca mine.

Există oameni care au niște părți asemănătoare cu ale mele dar nu seamană cu mine perfect. De aceea, tot ce vine din mine îmi aparține numai mie, pentru că doar eu am hotarat așa.

EU îmi aparțin cu totul – corpul meu, cu tot ceea ce face el, mintea mea cu toate gândurile și ideile, ochii mei și toate imaginile pe care le văd, sentimentele mele, oricare ar fi ele – furie , bucurie, dragoste, frustare, dezamăgire, nerăbdare, buzele mele și toate cuvintele rostite – politicoase, dulci și aspre, corecte sau incorecte, glasul meu răspicat sau șoptit, toate faptele mele, fie că includ pe alții sau numai pe mine.

Am propriile mele fantezii, propriile mele vise, speranțe și spaime.
Am propriile mele triumfuri și succese, dar și propriile eșecuri și greșeli.

Pentru că EU îmi aparțin mie, mă pot cunoaște îndeaproape. Făcând acest lucru, mă pot iubi și pot fi prietena tuturor părților care mă alcătuiesc. Numai atunci o să pot să le fac pe ele să lucreze pentru propriul meu interes.

Stiu că există anumite aspecte legate de mine care mă derutează, iar altele pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât sunt prietenoasă și drăgostoasă cu mine însămi, pot căuta curajoasă și plină de speranță modalități de a afla mai multe despre mine.

Oricum aș arăta și m-aș auzi, orice aș spune și aș face, și orice aș gândi și aș simți la un moment dat, mă reprezintă întru totul pe mine. Clipa aceea este autentică și mă arată pe mine cum sunt în acel moment.

Când revăd mai târziu cum am arătat și cum m-am auzit, ce am spus și ce am făcut, cum am gândit și ce am simțit, am senzația că multe părți nu mi se potrivesc. Atunci las, trec peste aceste părți, păstrându-le doar pe acelea care mi se potrivesc și încercând să inventez altele noi în locul celor abandonate.

Văd, aud, simt, gândesc, spun și fac. Posed instrumentele de a supraviețui, de a fi alături de ceilalți, de a realiza ceva bun și de a găsi un rost și o ordine în mulțimea de oameni și de lucruri din afara mea.

EU îmi aparțin mie și de aceea mă pot construi.

EU sunt EU și mă simt bine.

Sursă foto: Wikipedia

După un timp

După un anumit timp, omul învaţă
să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă
că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
și aşa,
omul începe să înveţe
Că sărutările nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe
să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă
să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp,
omul învaţă
că dacă e prea multă, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă
că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă …
şi cu fiece zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi
că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul
că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sînt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai tîrziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mînie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta,
asta doar sufletele cu adevărat mari pot.

Cu timpul înţelegi
că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia nu va mai fi la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama
că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plînge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama
că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama
că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai tîrziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi
că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama
că în realitate, cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea
că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa
că încercînd să ierţi
sau să ceri iertare,
să spui că iubeşti,
să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învaţă doar cu timpul

Poem scris de Jorge Luis Borges, preluat de pe www.artadeatrai.ro; sursă foto: Wikipedia

Cărți care te ajută să crești

Sunt acele cărți care îți lasă un semn de întrebare la care te gândești fără să vrei.
Sunt acele cărți care pun o piatră la temelia structurii tale de personalitate.
Sunt acele cărți care te provoacă să vezi dincolo de aparențe și să începi o excursie spre sufletul tău.
Sunt acele cărți care încep să te ”citească” din momentul în care ai ajuns la ultimul rând de pe ultima pagină.

***

Ca psiholog dar și ca pasionat cititor am parcurs lucrări din domenii diverse, am asimilat cât am reușit din fiecare și am încercat să integrez informația într-un sistem personal de gândire, într-un proces individual de dezvoltare. Nu știu care a fost/este finalitatea acestui demers, poate un pic de ”spiritualitate” după cum observa o fostă colegă de facultate (mulțumesc Laura) dar un lucru este clar: nu poți crește fără reflecție asupra rândurilor care s-au perindat în fața ochilor așa cum nu poți crește masa musculară privind aparatele din sala de sport (de câte ori am auzit metafora asta la cursuri :) !!!).

Cu o piață a lucrărilor de specialitate în domeniul dezvoltării și optimizării personale într-o contiunuă ascensiune ar fi util de menționat că, dincolo de categorie, orice carte poate fi un instrument optim de facilitare a autocunoașterii și implicit a dezvoltării personale. Cu atât mai mult cu cât noi românii nu suntem familiarizați cu termeni de specialitate ( termeni care în cultura de proveniență a autorilor acestor cărți fac parte din vocabularul de uz comun).

Să nu subapreciem diferențele culturale atunci când vorbim de utilitatea unei lecturi specifice domeniului autodezvoltare tocmai pentru că mediatorii schimbării promovate de aceste veritabile instrumente terapeutice sunt cuvintele. Și, atâta timp cât trăim într-o societate tributară (încă!!!) stereotipurilor și prejudecăților legate de concepte de bază cum ar fi psiholog/psihiatru, asistență psihologică, psihoterapie etc… personal îmi rămâne un semn de întrebare în privința utilității valorificate la nivel individual a unora dintre aceste lucrări, fără a nega potențialul lor salient.

Dar să revenim la carte ca potențial de facilitare al autocunoașterii – simt nevoia să spun un lucru, acum când toată lumea citește literatura ”Cum să …” – nu e musai să lecturezi lucrări în trend sau care dau bine evocate în discuțiile cu prietenii intelectuali, dacă vrei să te cunoști mai bine/să-ți valorifici la un nivel optim potențialul poți începe, de exemplu, cu ”Micul prinț”…

Proverbe orientale

Obiceiurile vechi nu trebuie aruncate pe fereastră dintr-o dată, ci însoțite până la ușă precum un oaspete amabil.

***

Dacă îi dai cuiva un pește, se hrănește o singură dată, dacă însă îl înveți să pescuiască, se va putea hrăni mereu.

***

Dacă vrei să faci ordine în țară, trebuie să faci mai întâi ordine în provincii. Dacă vrei să faci ordine în provincii, trebuie mai întâi să faci ordine în orașe. Dacă vrei să faci ordine în orașe trebuie să faci mai întâi ordine în familie. Dacă vrei să faci ordine în familie, trebuie să faci mai întâi ordine în tine însuți!

Amintiri, vise, reflecții C.G. Jung

Am redescoperit biografia lui Jung după o discuție despre… pasiune, despre pasiunea de a profesa ca psiholog.

Nu cred că aș putea găsi cuvintele potrivite pentru a realiza o recenzie, poate nici nu trebuie, câteva rânduri ale lui Jung sper că vă vor determina să o așezați pe lista cărților de citit într-o viață de om.

Și am ales, deloc întâmplător, două fragmente: unul din Prolog iar celălalt din Privire retrospectivă (ultimul capitol). Între ele se așterne povestea unei vieți, a unui univers uman de excepție.

***

Deci astăzi la aproape optzeci și trei de ani, am început să povestesc mitul vieții mele. Pot însă doar să fac constatări nemijlocite, pot doar să spun povești. Nu se pune problema dacă sunt adevărate. Întrebarea este numai: este aceasta povestea mea, adevărul meu?(pg. 18)

Viața omului este o încercare îndoielnică. Numai din punct de vedere numeric constituie un fenomen uriaș. E atât de fugitivă, de insuficientă, încât este de-a dreptul o minune dacă ceva poate exista și se poate dezvolta. Asta m-a impresionat încă de pe când eram tânăr student în medicină și mi se părea o adevărată minune să nu fiu distrus înainte de vreme.

Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește – o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea și dispariția infinită a vieții și culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu nu am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub eterna schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.(pg. 19)

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor și mine constă în aceea că la mine ”pereții despărțitori” sunt transparenți. Este particularitatea mea. La unii sunt atât de groși încât nu văd nimic îndărătul lor – și asta îi face să creadă că acolo nici nu se află nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce îmi oferă conferă o siguranță lăuntrică. (pg.355)

Mi-a venit foarte greu să mă afirm alături de gândurile mele. Era un demon în mine, și în cele din urmă prezența lui a fost decisivă. Mă domina și mă lua înainte, iar când se întâmpla să nu mai țin seama de nimic era fiindcă el mă presa. Nu mă puteam opri niciodată la ceea ce obținusem deja. Trebuia să continuu să alerg, pentru a-mi ajunge din urmă viziunea. Întrucât, după cum e lesne de înțeles, contemporanii mei nu puteau percepe viziunea mea, vedeau în mine doar pe cineva care tot fuge aiurea. (pg.356)

Sunt uimit de mine, dezamăgit, mulțumit. Sunt întristat, abătut, entuziast. Sunt și toate acestea și nu pot să fac suma. Nu sunt capabil să stabilesc o valoare sau o nonvaloare definitivă, n-am o judecată despre mine și viața mea. De nimic nu sunt foarte sigur. De fapt nu am o convingere definitivă despre nimic. Știu numai că m-am născut și că exist și am sentimentul că aș fi fost purtat. (pg.358)

Selecție realizată din ediția 2001, Humanitas

Citate…

”Sufletele care nu-și spovedesc niciodată tainele… sunt ca odăile cu ferestrele închise, care nu se aerisesc.” Octavian Goga

***

”Cine se îndoiește de victorie pierde singur.” Lao Tze

***

”Poți critica la altul defectele tale, fiindcă pe acelea le cunoști mai bine.” Nicolae Iorga

***

”Trebuie să ari când e timpul să ari, nu când ai chef.” Octavian Paler

***

”Plăcerea de a face un lucru adaugă perfecțiune produsului final” Aristotel

***

”Te poți împodobi cu penele altuia dar nu poți zbura cu ele” Lucian Blaga

***

”Există lucruri care știm că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu știe acest lucru și le realizează” Albert Einstein

***

”Fă-ți datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuți.” Nicolae Iorga

***

”Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare.” Albert Einstein

***

”Ai grijă de gândurile tale… Vor deveni cuvintele tale. Ai grijă de cuvintele tale… Vor deveni faptele tale. Ai grijă de faptele tale… Vor deveni obiceiurile tale. Ai grijă de obiceiurile tale… Vor deveni caracterul tău. Ai grijă de caracterul tău… Va deveni destinul tău.” Frank Outlaw

***

”Cândva oamenii se temeau de viitor; acum se teme viitorul de oameni” Werner Mitsch

***

”Televiziunea ne oferă subiecte de reflecție, dar suprimându-ne timpul de a reflecta.” G. Cesbron

***

”Adevăratele greșeli sunt acelea care nu se repetă niciodată” Confucius

***

”Trăim într-o lume a excepționalului, în care normalul n-are nicio șansă de a se realiza.” Lucian Blaga

***

”Cea mai minunată viață e aceea care niciodată nu a avut nevoie de o minune. Nicolae Iorga

***

”Vine o vreme când lacrimile cad înăuntru și ard.” Nicolae Iorga

***

Dacă nu sunt indiscretă, tu de ce nu citești?

Într-o lume în care tehnologia avansează în mod constant, facilitând accesul la informație și diversificând sursele personale de informare, interesul pentru lectură pare să fi scăzut drastic. În fața acestei oportunități pe care unii doar au visat-o în vremuri nu demult apuse – paradoxal – motivele cel mai des invocate sunt două: lipsa resurselor financiare și a timpului.

La o primă vedere ambele par a fi pertinente: e criză și cumpărarea unei o cărți e poate ultimul item pe lista de nevoi persoanale (dacă există) iar timpul din păcate nu se dilată astfel încât să îți poți permite să citești măcar 10-20 de pagini pe zi.

O privire mai atentă (fie ea și a nespecialistului în psihologie și științe ale educației) demontează rapid ambele motive amintite mai sus, mai degrabă produse ale disonanței cognitive decât reflectare a realității.

Mai simplu, pentru a elimina disconfortul produs de două elemente „e bine să citești” (impus de mediul educațional, poate și de cel familial) și ”nu îmi place/nu îmi folosește la nimic/e pierdere de timp” (impus de anturajul de covârstnici, personaje promovate de mijloace media) individul alege să diminueze unul dintre ele (element disonant). Rodul acestui proces este tocmai o scuză de genul „nu am timp” sau „nu am bani”.

***

Și uite-așa reușesc să nu neg importanța lecturii, chiar e necesară, indispensabilă dezvoltării personale și Doamne cât mi-ar plăcea să citesc dar vezi… nu am timp. Și ca să nu rămân descoperit în cazul în care îmi amintesc că există week-end…nu am nici bani să cumpăr o carte ( cât pot fi de scumpe!!!). Poate cineva să mă contrazică?
A… uitasem… nu există bibliotecă în localitate!

P.S. Lectura nu e o opțiune, e o necesitate din perspectiva stimulării activității cerebrale și a optimizării proceselor cognitive.