Primii pași în a deveni părinte

”Primii pași” este un curs ce se adresează cuplurilor aflate în dulce așteptare a unui bebeluș/cuplurilor care au întâmpinat recent sosirea pe lume a unui nou membru al familiei. Subliniez cuplurilor deoarece ne-am gândit că la astfel de curs este important să participe atât viitoarea mămică cât și viitorul tătic.

Cine suntem noi, cei care am gândit cursul?

Cursul a fost conceput la propunerea doamnei Lidia Nistor – una dintre inițiatoarele grupului de discuții ”Mame din Botoșani” (grup care împlinește în curând un anișor). Este scris și va fi susținut împreună cu un alt psiholog din Botoșani, deci… să ne prezentăm:

Mihaela Cristina Puciu – psiholog clinician, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă, Expert Pax în cadrul Paxonline, titular al Cabinetului Individual de Psihologie (cam acestea sunt datele reprezentative în ceea ce mă privește; pentru cei ce vor mai multe informații despre formarea prefesională – sunt disponibile în secțiunea Despre mine).

Dana Pintilie - psiholog clinician la Maternitatea Botoșani, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă.

Care este tematica acestui curs?

Să scrii un curs de puericultură este greu în condițiile în care discutăm despre o realitate complexă, lucrări, studii, cercetări și abordări care adeseori susțin teze contrare. Am avut în vedere inițial două obiective fundamentale: primul – însușirea de informații cu privire la arii specifice domeniului parenting pentru perioada 0-6 luni și al doilea – facilitarea proceselor de autoexplorare și autocunoaștere. Din această perspectivă, am stabilit, după îndelungi discuții, să abordăm următoarele teme specifice:
1. Aspecte legate de spitalizarea în maternitate
2. Întoarcerea acasă de la maternitate
(prima săptămână ca părinte)
3. Ambient/cameră nounăscut
4. Nounăscutul și prima băiță
5. Mânuirea nounăscutului
6. Hrănirea nounăscutului
7. Somnul nounăscutului

8. Îmbrăcare și dezbrăcare nounăscut (cu ce îl îmbrăcăm)
9. Schimbarea scutecului
10. Plânsul bebelușului

11. Plimbare (căruț, alte mijloace)
12. Dezvoltarea bebelușului (principii ale dezvoltării generale și specifice)
13. Cum să ne jucăm inteligent cu bebe
14. Substimulare/Suprastimularea bebeluș
15. Elemente de sexualitate a proaspetei mămici

Și pentru că suntem psihologi și viitori psihoterapeuți pozitiviști am apreciat a fi utilă și introducerea unor elemente psihoterapeutice, adăugând astfel câteva teme specifice:

16. Importanța echilibrului afectiv și a încrederii în sine ale mamei/ persoanelor care se ocupă de îngrijirea nounăscutului
17. Atașament, stiluri parentale, transmitere transgenerațională a paternurilor comportamentale parentale
18. Modelul cunoașterii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
19. Modelul iubirii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
20. DAI – inventarul capacităților actuale și implicații în parenting (instrument specific psihoterapiei pozitive)

Am dorit, deasemenea, să fie un curs practic și util, de aceea, după finalizarea redactării, l-am propus spre lectură (cu creionul în mână) mămicilor din grupul de discuții, cărora le mulțumim cu drag pentru aportul semnificativ de comentarii și clarificări, idei și sugestii, propuneri și întrebări.

Unde, când, cât durează, cât costă?
Cursul va avea loc în sediul Centrului Fizomed cu un minim de 8 cupluri participante, deci vă puteți înscrie oricând, în funcție de sisponibilitatea dvs. Este structurat în două module, 5 ore fiecare (aproximativ), cele două module fiind susținute în zile diferite. Costul cursului este de 150 ron/cuplu. Informații suplimentare se pot obține telefonic sau prin e-mail.(vezi secțiunea Contact)

De ce aș participa la un astfel de curs?

Pentru că vrei să fii un părinte informat în legătură cu ce se întâmplă în perioada 0-6 luni din viața bebelușului tău.
Pentru că odată cu nașterea intri într-o nouă etapă a dezvoltării individuale dar și de cuplu.
Pentru că nu poți citi tot ce se scrie în domeniul puericultură/psihologia dezvoltării, dar poți beneficia de o sinteză pe care ți-am pregătit-o noi.
Pentru a întâlni și alte cupluri care așteaptă un bebeluș și a crea o rețea de suport pentru viitorii părinți, rețele ale cărei dezvoltare ne-ar plăcea să o facilităm în orașul nostru.
Pentru că a fi părinte presupune formare continuă iar acesta este doar începutul…
Pentru alt motiv la care eu nu mă pot gândi acum dar vă aparține. Oricare ar fi acela noi vă așteptăm cu drag să vorbim despre una dintre cele mai frumoase și dificile etape din viață: întâmpinarea și îngrijirea unui nounăscut.

Cum devenim părinți mai buni, Stanley Shapiro

O carte frumoasă, scrisă de un psihoterapeut, specializat în relațiile părinți-copii.

O carte practică, în care sunt analizate 50 de posibile comportamente problematice (de ex. criza de nervi, înjurăturile, smiorcăiala, TV-mania etc…) urmând algoritmul înțelegerii motivației copilului, a reacției părintelui și a strategiei de adoptat în vederea diminuării frecvenței comportamentului indezirabil.

Dincolo de utilitatea practică a lucrării, găsesc relevante pentru înțelegerea, creșterea și educarea copilului două mesaje pe care autorul le transmite părinților:

(pg 11) Un mesaj pentru părinții epuizați: Trebuie să știți că orice problemă privind educația copilului, nu numai cele conținute în această carte, poate fi rezolvată dacă acordați atenție următoarelor percepte fundamentale și acționați în conformitate cu ele:1. Căutați să înțelegeți motivația comportamentului negativ al copilului. Ce scop sau recompensă urmărește? 2. Lăsați copilul să suporte consecințele opțiunilor lui. 3. Tratați-l pe copil cu respect, indiferent cât de nerespectuos este comportamentul lui. 4. Faceți tot ce vă stă în puteri ca să-i susțineți respectul de sine.

(pg 61)”Dragostea nu ajunge: dacă ar fi de-ajuns să ne iubim pur și simplu copiii, n-ar mai exista familii cu probleme. Din păcate nu este așa – și de aceea ați citit această carte. Dragostea se află pe primul loc, dar pe această temelie trebuie așezate capacitatea de a rezolva probleme, consecvența, respectul reciproc, răbdarea și știința de a fi un bun ascultător. E nevoie de mult efort ca să fii un părinte bun dar merită. A-i învăța pe părinți cum să crească bine copiii ar trebui să fie, după părerea noastră, o prioritate națională, presupunând urmarea unor cursuri obligatorii, care să se predea pe etape. Până atunci citiți cât mai multe cărți pe tema asta și discutați cu prietenii despre problemele lor și soluțiile pe care le-au găsit. A vă autoinstrui, dacă o formă publică de instrucție nu există, pentru a deveni un părinte mai bun este, cu siguranță, cel mai frumos dar pe care vi-l puteți face nu numai dumneavoastră, ci și celor pe care îi iubiți mai mult.”

Previzualizare limitată a lucrării la: www.humanitas.ro/files/media/cum-devenim-parinti-mai-buni.pdf

Atât. Baftă la lectură!

Leagănul pisicii

Ieri, a venit pe lume copilul ce-l doream
S-a întâmplat așa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Și-a învățat să umble fără să știu eu.
Primele vorbe cand le-a spus, acasă nu eram,
Și a crescut, și-l auzeam
“Tăticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am sa fiu.”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi baiețelul a făcut zece anișori
“Mulțumesc tăticule pentru minge, mi-a spus din ochișori”;
“Hai să ne jucăm
Hai să mă-nveți s-o aruncăm”;
I-am spus: “Nu azi, că sunt pe grabă
Și am cam multă treabă”.
“In regulă” a grăit,
Și a plecat spășit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
“Taticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Taticule ca tine am să fiu”.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi s-a întors de la facultate,
Si recunosc că-i un bărbat și jumătate.
“Fiule, sunt mândru de tine. Nu poți să stai?”
A dat din cap și mi-a zâmbit, dar vai,
“Aș vrea cheile de la mașină să mi le dai,
Și ne vedem noi mai târziu. Ce faci, nu mi le dai?”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Cand vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

M-am pensionat de mult și băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus “Aș vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis “Cu drag, tată, dar am și eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă… și copiii au gripă
Dar mi-a facut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Într-adevar s-a facut mare și e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Cand vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Poem scris de de Harry Chapin și oferit spre lectură de către colega mea de formare, Dana.

Grup discuții pentru mămici

Pe la sfârșitul lunii august, două fete cucuiete au avut o idee. Una frumoasă. Aceea de a iniția un grup de discuții pentru mămici de pitici (și nu numai). Ne-am văzut, ne-am prezentat ideile, ne-am sfătuit, am râs.
De ce am acceptat să fiu moderatorul acestui grup?

Pentru că mi-au plăcut cele două fete, un suflu de energie și bunăvoință, de sinceritate și empatie, deschidere mentală și…iubire.

Pentru că nevoia mămicilor de a discuta într-un cadru mai mult sau mai puțin formal este una vizibilă: doar ele și bătrânii ce se mai adună prin parcuri și interacționează pozitiv, schimbând idei, tabieturi, prejudecăți, poezii, etc…

Pentru că îmi plac oamenii care vor să (mai) știe, să împărtășească, să empatizeze și să ajute, să devină mai buni. Și mi-ar plăcea să cred că suntem cu toții o rotiță mică, acolo, în dinamica schimbării pe care o proiectăm mereu în celălalt.

Pentru că avem nevoie de a fi mai buni. Nu numai pentru noi înșine, ci pentru cei care ne sunt alături și ne iubesc.

Pentru că aș fi vrut ca grupuri de acest gen să existe și pe vremea când mama era mămică de pitic.
Ce se întâmplă în cadrul întâlnirilor?

De regulă este discutată o temă propusă anterior de una dintre mămici. (exemplu de temă propusă și care urmează a fi discutată – strategii de a face față dificultăților de adaptare la grădiniță)

Avem invitați, cărora le putem adresa direct propriile întrebări (cochetăm cu ideea de a diversifica într-o cât mai mare măsură domeniile de activitate ale invitaților).

Suntem la rândul nostru invitate în locații diverse (întâlnirea de joi, 27 septmbrie, are loc la Mischa Kids, unde sunt așteptați și copiii, în spațiul de joacă).

Se râde. Mult, și asta e un semn bun deoarece oamenii sunt din ce în ce mai triști.

Se schimbă jucării în scopul diversificării oportunităților ludice ale copiilor în condițiile în care ei se plictisesc rapid de propriile jucărioare (sper că cei mici de acasă au împărtășit măcar jumătate din entuziasmul mămicuțelor).

Se împărtășesc experiențe de viață. Se oferă suport și empatie.

Se iese din rutină. Pur și simplu. Iar rutina mămicilor este una… provocatoare.

Se învață un concept nou, acela pe care îl vedem doar în filmele americane, de cooperare – în vederea promovării unor comportamente sanogene din perspectiva igienei sănătății mentale.

Este facilitată conștientizarea unor aspecte legate de optimizare și dezvoltare personală (grupul este unul didactic cu elemente terapeutice).

Costul este unul redus: disponibilitate și 90 de minute din timpul tău (săptămâna sau când dorești).

***

Cred că am surprins coordonatele generale ale acestui grup de discuții. Aștept să găsești și tu, mămică de pitic (și nu numai), motive pentru a te alătura grupului nostru.

Când părinții se despart, Francoise Dolto

”Divorțul este un lucru care îi privește pe oamenii mari…” - aud frecvent acest tabu ce planează asupra tematicii despărțirii conjugale, un tabu ce îl poziționează pe copil într-un colț îndepărtat al ringului de luptă, la periferia problematicilor familiale.

De ce nu i s-ar putea explica unui copil ce se întâmplă în jurul lui atunci când părinții decid să nu mai formeze un cuplu? De ce nu este copilul acceptat și tratat în această delicată problematică ca un membru cu drepturi egale?

Dolto ne arată că se poate, ne dă exemple, ne împărtășește emoții și gânduri, ne provoacă la reflecție, ne îndeamnă să privim dincolo de aparențe.

Îmi place cartea aceasta pentru că e scrisă de specialistul cu experiență în domeniu, pentru că aduce în prim-plan adevărata victimă a despărțirii într-un cuplu: copilul. Îmi place pentru că utilizeză o sintagmă extraordinară ”a umaniza divorțul”. Și îmi mai place pentru că Dolto se adresează deopotrivă specialiștilor și părinților, fără a utiliza un limbaj de lemn (cu excepția unor termeni specifici psihanalizei, dar să nu uiatăm că autoarea a fost psihanalist într-o țară în care această abordare a fost puternic valorizată zeci de ani)

Și îmi vine în minte altă lucrare cu un titlu sugestiv ”Copilăria durează generații la rând” și poate că da, divorțul îi privește pe oamenii mari dar de ce să îi vedem doar pe cei de aici și acum – mama și tata? Cum credeți că-l va influența pe actualul copil, în viața de adult, despărțirea disfuncțional gestionată a părinților?

În nici-un fel vor spune scepticii, într-un mare fel va spune abordarea transgenerațională a familiei…

Scrisoare pentru părinți

Dacă ar avea părinţii ochi să vadă
Şi sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţa fadă
Ar descifra mesajul cel urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent !”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;
Nu vreau bunici şi nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare…
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!

Eu ştiu c-aveţi profesii elevate
Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi servici ca eu să am de toate,
Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi
Vă spun : „Eu am nevoie doar de voi!”

Aş vrea ca jucărie ochii mamei,
Nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi.
Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

Nu vreau să fiu un deget ce acuză,
Găsind olarul singur vinovat.
Am gând curat, şi inima refuză
O bombă cu efect întârziat:
Vreau să devin un om adevărat!

De-aceea vreau părinţii mei să vadă,
Să aibă sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriţi de viaţa fadă
Să descifreze strigătul urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent!”

de Romulus Chelbegean material preluat de la http://gradinitaamicii.gradinite.edu.ro/revista%20amicii.pdf

Copiii învață ceea ce trăiesc

Dacă un copil trăiește în critică, învață să condamne.
Dacă un copil trăiește în dușmănie, învață să se bată.
Dacă un copil trăiește în ridicol, învață să fie timid.
Dacă un copil trăiește în rușine, învață să se simtă vinovat.
Dacă un copil trăiește în înțelegere, învață să fie răbdător.
Dacă un copil trăiește în încurajare, învață ce este încrederea în sine.
Dacă un copil trăiește în adevăr, învață să aprecieze.
Dacă un copil trăiește în nepărtinire, învață ce este dreptatea.
Dacă un copil trăiește în siguranță, învață să aibă încredere.
Dacă un copil trăiește în aprobare, învață să fie mulțumit de sine.
Dacă un copil trăiește în acceptare și prietenie, învață să găsească dragostea în lume

(material preluat din broșura pentru părinți ”Eu și copilul meu” , broșură realizată în cadrul proiectului RO-0047 ”Formare familială în abilități educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool și droguri”, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European, obs. pers. după poemul Children Learn What They Live, Dorothy Low Nolte, 1954)

… și o traducere a poemului mai sus menționat:

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi ceilalţi.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.