Requiem pentru o prietenie

”O mare amărăciune mă cuprinde, în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt șase ani de când prietenul meu, luîndu-și oaia, a plecat. Dacă încerc să-l zugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiți un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Și s-ar putea să ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre.”

”Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de-a gata, de la neguțători. Cum însă nu există neguțători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

Micul Prinț, Antoine de Saint Exupery

Primii pași în a deveni părinte

”Primii pași” este un curs ce se adresează cuplurilor aflate în dulce așteptare a unui bebeluș/cuplurilor care au întâmpinat recent sosirea pe lume a unui nou membru al familiei. Subliniez cuplurilor deoarece ne-am gândit că la astfel de curs este important să participe atât viitoarea mămică cât și viitorul tătic.

Cine suntem noi, cei care am gândit cursul?

Cursul a fost conceput la propunerea doamnei Lidia Nistor – una dintre inițiatoarele grupului de discuții ”Mame din Botoșani” (grup care împlinește în curând un anișor). Este scris și va fi susținut împreună cu un alt psiholog din Botoșani, deci… să ne prezentăm:

Mihaela Cristina Puciu – psiholog clinician, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă, Expert Pax în cadrul Paxonline, titular al Cabinetului Individual de Psihologie (cam acestea sunt datele reprezentative în ceea ce mă privește; pentru cei ce vor mai multe informații despre formarea prefesională – sunt disponibile în secțiunea Despre mine).

Dana Pintilie - psiholog clinician la Maternitatea Botoșani, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă.

Care este tematica acestui curs?

Să scrii un curs de puericultură este greu în condițiile în care discutăm despre o realitate complexă, lucrări, studii, cercetări și abordări care adeseori susțin teze contrare. Am avut în vedere inițial două obiective fundamentale: primul – însușirea de informații cu privire la arii specifice domeniului parenting pentru perioada 0-6 luni și al doilea – facilitarea proceselor de autoexplorare și autocunoaștere. Din această perspectivă, am stabilit, după îndelungi discuții, să abordăm următoarele teme specifice:
1. Aspecte legate de spitalizarea în maternitate
2. Întoarcerea acasă de la maternitate
(prima săptămână ca părinte)
3. Ambient/cameră nounăscut
4. Nounăscutul și prima băiță
5. Mânuirea nounăscutului
6. Hrănirea nounăscutului
7. Somnul nounăscutului

8. Îmbrăcare și dezbrăcare nounăscut (cu ce îl îmbrăcăm)
9. Schimbarea scutecului
10. Plânsul bebelușului

11. Plimbare (căruț, alte mijloace)
12. Dezvoltarea bebelușului (principii ale dezvoltării generale și specifice)
13. Cum să ne jucăm inteligent cu bebe
14. Substimulare/Suprastimularea bebeluș
15. Elemente de sexualitate a proaspetei mămici

Și pentru că suntem psihologi și viitori psihoterapeuți pozitiviști am apreciat a fi utilă și introducerea unor elemente psihoterapeutice, adăugând astfel câteva teme specifice:

16. Importanța echilibrului afectiv și a încrederii în sine ale mamei/ persoanelor care se ocupă de îngrijirea nounăscutului
17. Atașament, stiluri parentale, transmitere transgenerațională a paternurilor comportamentale parentale
18. Modelul cunoașterii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
19. Modelul iubirii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
20. DAI – inventarul capacităților actuale și implicații în parenting (instrument specific psihoterapiei pozitive)

Am dorit, deasemenea, să fie un curs practic și util, de aceea, după finalizarea redactării, l-am propus spre lectură (cu creionul în mână) mămicilor din grupul de discuții, cărora le mulțumim cu drag pentru aportul semnificativ de comentarii și clarificări, idei și sugestii, propuneri și întrebări.

Unde, când, cât durează, cât costă?
Cursul va avea loc în sediul Centrului Fizomed cu un minim de 8 cupluri participante, deci vă puteți înscrie oricând, în funcție de sisponibilitatea dvs. Este structurat în două module, 5 ore fiecare (aproximativ), cele două module fiind susținute în zile diferite. Costul cursului este de 150 ron/cuplu. Informații suplimentare se pot obține telefonic sau prin e-mail.(vezi secțiunea Contact)

De ce aș participa la un astfel de curs?

Pentru că vrei să fii un părinte informat în legătură cu ce se întâmplă în perioada 0-6 luni din viața bebelușului tău.
Pentru că odată cu nașterea intri într-o nouă etapă a dezvoltării individuale dar și de cuplu.
Pentru că nu poți citi tot ce se scrie în domeniul puericultură/psihologia dezvoltării, dar poți beneficia de o sinteză pe care ți-am pregătit-o noi.
Pentru a întâlni și alte cupluri care așteaptă un bebeluș și a crea o rețea de suport pentru viitorii părinți, rețele ale cărei dezvoltare ne-ar plăcea să o facilităm în orașul nostru.
Pentru că a fi părinte presupune formare continuă iar acesta este doar începutul…
Pentru alt motiv la care eu nu mă pot gândi acum dar vă aparține. Oricare ar fi acela noi vă așteptăm cu drag să vorbim despre una dintre cele mai frumoase și dificile etape din viață: întâmpinarea și îngrijirea unui nounăscut.

Condimente pentru viață

Și stă un post în așteptare de prea mult timp. De când ideea absolut genială a celor de la Nestea (reclamă pentru idee, nu pentru produs) a vizitat câmpul meu vizual, delectându-mi curiozitatea și admirația. Ceea ce se întâmplă rar spre niciodată, în sfera marketingului publicitar.

Lucrurile se prezintă în felul următor: acum aproximativ un an, atașat de ceva sticle de ceai, stătea câte un carnețel. Nimic interesant la prima vedere – răsfoindu-l, descopereai însă, notat pe fiecare filă, un îndemn menit să-ți condimenteze viața. Mie mi-au părut interesante, unele m-au făcut să zâmbesc anticipându-le, altele evocând amintiri mai mult sau mai puțin îndepărtate. Cu credința că cei de la sus numita companie nu se vor supăra pentru drepturile de autor :) având în vedere intenția pur dezinteresată de a răspândi și împărtăși ideile geniale, vă enumăr în ceea ce urmează propunerile de pe fiecare filă a carnețelului. Lista e lungă, aveți de unde să alegeți. Mult spor!

1. Fredonează melodia ta preferată.
2. Citește din mers.
3. Costumează-te de poveste.
4. Amintește-ți cum era să joci elastic.
5. Oferă-i brațul tău unei respectabile doamne în vârstă.
6. Cumpără-ți o acadea.
7. Zâmbește-le celor din jur.
8. Fă-i cu mâna omului de lângă tine.
9. Poartă-te cu toții ca și cum ai fi un turist.
10. Începe să vorbești în franceză.
11. Scrie o poezie.
12. Joacă-te șotron.
13. Interpretează un rol dintr-un film cunoscut.
14. Creează un moment de pantomimă.
15. Imită-l pe Tarzan.
16. Mâine îmbracă-te fosforescent.
17. Donează pentru un ONG.
18. Încalță-te cu doi teniși diferiți.
19. Învață să cânți la un instrument.
20. Schițează portretul une fete cu păr scurt.
21. Comportă-te pentru 5 minute ca o celebritate.
22. Trăiește ziua de azi ca și cum ai fi încă un copil.
23. Du-te la o petrecere la care nu cunoști pe nimeni.
24. Du-te la concertul unei trupe de care nici nu ai auzit.
25. Distrează-te ziua într-un club de noapte.
26. Cântă un cântec sub duș.
27. Desenează un copac.
28. Crează un origami.
29. Scrie cu mâna stângă toată ziua.
30. Invită-l pe vecinul tău la Nestea și prăjiturele.
31. Cumpără-i flori mamei.
32. Sună o rudă îndepărtată.
33. Vorbește cu prietenul tău din copilărie.
34. Schimbă mijlocul de transport pentru o zi.
35. Gătește mâncare indiană.
36. Fă un duș cu apă rece.
37. Ascultă muzică tradițională sud-americană.
38. Dansează tango!
39. Încearcă să pictezi.
40. Prefă-te că ești bolnav și ia-ți liber toată ziua.
41. Nu folosi internetul pentru 24 de ore.
42. Vorbește cu învățătoarea din școala primară.
43. Mergi la un muzeu.
44. Provoacă-ți șeful la un joc de x și 0.
45. Vizitează un azil de bătrâni.
46. Plantează o floare.
47. Poartă pantofi de lac.
48. Renunță la uitatul la tv un week-end.
49. Găsește-ți un prieten prin corespondență din altă țară.
50. Învață chineza.
51. Încearcă să rezolvi o problemă de matematică elementară.
52. Inventează un banc.
53. Răspunde-le oamenilor toată ziua numai în proverbe.
54. Fă un desen.
55. Scrie cu creioane colorate.
56. Vopsește un scaun vechi într-o culoare țipătoare.
57. Fă o petrecere la tine acasă.
58. Uită-te la un film indian fără subtitrare.
59. Joacă un joc de cărți cu vecina ta.
60. Fă o faptă bună.

Oglindă

Sunt argint și precizie. Nu am idei preconcepute.
Și tot ceea ce văd înghit dintr-odată.
E ca și cum s-ar întâmpla dincolo de dragoste sau dezgust.
Nu sunt crudă, sunt numai dreaptă –
Un ochi de zeu mărunt, în patru colțuri.
Cea mai mare parte din timp mi-o petrec reflectând la peretele din față.
E zugrăvit în roz cu picățele. Atât de mult l-am privit
Încât a devenit o parte din inima mea. Dar pâlpâie.
Numai chipurile oamenilor și întunericul ne despart.

Acum sunt un lac. O femeie asupra-mi se apleacă
Și caută-n adâncu-mi adevăratul ei chip.
Apoi se-ntoarce către cei ce-o amăgesc: făcliile sau luna
Îi văd spatele și-l reflect întocmai.
Mă răsplătește cu lacrimi și-mi face semne cu mâna.
Îi sunt necesar. Ea vine și pleacă.
În fiecare dimineață chipul ei înlocuiește întunericul.
Ea care a înecat în mine o minune de fată și care acum ridică zilnic din mine,
Ca un pește înfricoșător, chipul unei femei bătrâne.

***

Am citit volumul de versuri al Sylviei Plath deoarece ”Clopotul de sticlă” nu era disponibil la bibliotecă. Mi-au plăcut poemele ei. Și cum nimic nu e întâmplător, zilele trecute, rândurile de mai sus s-au desprins din magazia memoriei mele și au lunecat încet, încet, spre gânduri, în timpul unei discuții cu un tătic.

Îmi spunea că nu devenise niciodată atât de conștient de propriile conduite până când le-a fost martor. A rămas profund impresionat, regăsind în limbajul și comportamentul copilului de 3 ani propriile cuvinte, gesturi și reacții.

S-a privit în oglindă, am gândit eu. O altfel de oglindă, dinamică, una pe care nu a putut-o refuza vederii cu o bătaie de pleoape sau cu o ridicare de umăr într-un pas grăbit.

Uimire. Pauză. Curiozitate. Dezamăgire. Autoreflecție. Verbalizare.

Și mă întreb, ce va urma? Creștere? Regresie? Pentru că și Narcis a privit într-o oglindă. Mult prea mult.

P.S. Tu ce ai făcut cu ultima reflexie a oglinzii?

Oamenii frumoși

Oamenii frumoși se plimbă adesea prin sufletele lor, mari cât Universul, admirând arhitectura magică a emoțiilor.
Oamenii frumoși se ascund în locuri nebănuite, simțind minunea Bucuriei de a trăi.
Oamenii frumoși au frici și griji, și lipsuri și nevoi, dar le trăiesc ca și cum ar fi calea spre Sensibilitate și Dezvoltare.
Oamenii frumoși se hrănesc cu bucurii ciudate, rămase încă de nedeslușit pentru Ceilalți.
Oamenii frumoși știu să iubească într-un fel al lor, necondiționat de poluarea trăirilor dintre noi.
Oamenii frumoși nu lecturează cărțile de bucate ale fericirii, ci sunt fachirii propriilor rețete.
Oamenii frumoși iubesc să călătoreasca la bordul unor mijloace neconvenționale: o carte, un peisaj, un tablou, etc…iar locul lor preferat este la dreapta unui Vis.
Oamenii frumosi sunt alchimiști ce au găsit secretul pietrei filosofale – transformând totul din jur în aur, strigându-și altruist secretul unei mulțimi ce aleargă haotic după Altceva.
Oamenii frumoși au un zâmbet al lor pictat pe chip, în semn de prețuire pentru Viață.
Oamenii frumoși privesc spre Orizont, în speranța că, într-o zi, va debarca din marea norilor, o corabie cu Semeni.
Oamenii frumoși sunt Umbra omenirii ce își parcurge cu nepăsare drumul către moarte.
Oamenii frumoși așteaptă cu răbdare o zi, în care se vor fi născut într-o altă Lume.

(P.S. Inspirat de monitor, așteptându-l pe Vladimir să se trezească…)

Exercițiul tăcerii

Vine un moment în care taci, în ciuda voinței tale. Vocabularul imens de care dispui își rătăcește cuvintele, le cauți disperat dar ele nu mai sunt. Au dispărut. Taci, privești și auzi cum Timpul stă în loc.

După ce ai spus tot.
În fața morții unei persoane dragi.
În fața unui nounăscut.
Într-o carte.
În spatele suferinței.
În fața celui care nu înțelege.
Când nu mai recunoști oamenii amintirilor tale.
Când te afli în fața tabloului pe care ți l-ai dorit dintotdeauna să îl privești.
După ce îți dai seama că acele cuvinte ar fi în plus atunci, acolo.
La mormântul scriitorului preferat în adolescență.
În fața spectacolului naturii.
Într-un lăcaș de cult.
În fața Iubirii.
În catacombe căptușite cu oseminte.
Într-un vis.
În fața bolii incurabile a unui prieten.
În urma unui tren care a plecat din stație, ducând departe oameni dragi.
În trenul care pleacă, lăsând în urmă oameni dragi.
Într-o epifanie.
În fața celui care-și pune sufletul într-un cuvânt: Mulțumesc.
În ciuda rațiunii, care nu concepe și nu vrea să înțeleagă.
În fața celui mai inteligent om pe care l-ai cunoscut vreodată.
În fața Ororii, Prejudecății, Prostiei, Nepăsării, Abuzului.
În Timpul unei poezii.
În Cimitirul unde odihnesc suflete iubite.
Într-un apus de soare, pe o miriște proaspăt treierată.
Într-o fotografie de demult.

Și fără a-ți da seama, esența vieții tale devine un cumul de clipe – clipe de tăcere, păstrate într-un loc de taină. Iar Tu privești din când în când spre ele – cuvintele dispar și auzi cum Timpul se oprește-n loc.

Râsul amar al audienței

Personal cred că o seară de sâmbătă normală, după o săptămână normală, se încheie, atunci când e posibil, cu o piesă de teatru. Piesa de săptămâna aceasta m-a provocat însă în a ieși din sfera normalului cotidian, și nu în sensul pozitiv, cel puțin în accepțiunea mea.

Deja oarecum plictisitoare sub aspectul intenției de a surprinde caracterul ambivalent al conduitelor umane (mulțumesc, zilnic mă confrunt cu asta, ce să-i faci, deformare profesională), tocmai când încercam să ignor tema și să alung gândurile automate, concentrându-mă asupra jocului actorilor, a ambianței speciale… apare ea – scena terapiei de grup. Oameni așezați pe câte o pernuță aurie, cu un bețișor parfumat în față și el însuși specialistul surprins în actul muncii: atingând terapeutic, fiecare individ, pe frunte cu oarece substanță miraculoasă. Urmează un schimb de replici reprezentative pentru o întâlnire de grup în care englezismele sunt uzate și abuzate, pentru ca în final specialistul în relații de cuplu să primească lovitura de grație: i se aduce la cunoștință decizia soției de a divorța. Disperat, transformă englezismele în invective, este părăsit și jignit de unul dintre participanți pentru a-și pierde într-un final autocontrolul, manifestându-și în toată splendoarea frustrarea și furia resimțite.
Audiența râde, impresioanată.

Sublim, am gândit eu, restul nu vă reproduc.
Atât mai vreau să spun că la ieșire, în timp ce așteptam să îmi iau haina de la garderobă, aud în spatele meu o voce feminină, suavă: ”Băinușcineiregizoruăstadasuperfainăpiesa”.

Ei… m-am gândit eu, îndreptându-mă spre existența mea normală, poate nu am înțeles eu nimic din piesa asta superfaină… dar dragă nene regizor, o fi pamflet (sper) piesa, însă într-o societate în care nu se cunoaște distincția între psiholog, psihiatru și psihoterapeut; în care psihologul este bifat ultimul pe lista ”specialiștilor” după cititoarea în cafea, ghioc și bobi, vraciul operator în jăratec; preoții deschizători de cărți ale destinului, etc…; în care un procent semnificativ (nu spui că vă șocați) nu a efectuat o evaluare clinică vreodată în viață; în care un alt procent semnificativ arată incidența diagnosticării unei afecțiuni psihice la nivelul populației generale (iar nu spui, mai căutați și singur, când vă documentați), în care nu există lobby pentru sănătatea psihică și… nu mai continui pentru că m-am întristat – eu nu aș mai promova stereotipuri și prejudecăți de genul celor vehiculate de scena invocată. Că teatrul are câteva alte meniri – nu e domeniul meu, deci nu inferez – poate știi matale mai bine.

Acolo unde oamenii vorbesc despre oamenii din ei

Există.

E un loc magic, iar eu am avut norocul să îl adăpostesc în amintiri.
E locul în care oamenii vorbeau despre oamenii din ei: despre emoții, gânduri, idealuri, valori, vise ascunse. Nu, nu e deformare profesională, pe atunci nu profesam, dar poate mai mult ca oricând, eram la rândul meu emoții, gânduri, idealuri, valori, vise ascunse. Eram cu toții într-o Cetate Eternă, în care ființe dezrădăcinate căutam semeni într-ale trăirilor. Și ne găseam – regăsindu-ne, evocând cu ochii limpezi crâmpeie de viață, dintr-o Altă viață. Scaunele de metrou, stațiile de autobuz, cafenelele și scările pustii erau martorii schimburilor interculturale, al râsetelor vii ce detensionau corpurile în transhumanță. Iar trupurile și veșmintele ce îl acopereau deveneau invizibile, lăsând la vedere, tangibile, sufletele.
Acolo, în locul magic, mă reîntorc uneori, căutând oamenii care vorbesc despre oameni. Nu mai sunt oamenii Mei, dar regăsesc mereu alții, care îmi amintesc de ei, închid ochii și, precum personajele din Hoții de frumusețe, inspir aer îmbălsămat. Mult.

După care mă reîntorc la tăcere, în zgomotul oamenilor care nu (mai) știu să vorbească despre oamenii din ei.

Cum devenim părinți mai buni, Stanley Shapiro

O carte frumoasă, scrisă de un psihoterapeut, specializat în relațiile părinți-copii.

O carte practică, în care sunt analizate 50 de posibile comportamente problematice (de ex. criza de nervi, înjurăturile, smiorcăiala, TV-mania etc…) urmând algoritmul înțelegerii motivației copilului, a reacției părintelui și a strategiei de adoptat în vederea diminuării frecvenței comportamentului indezirabil.

Dincolo de utilitatea practică a lucrării, găsesc relevante pentru înțelegerea, creșterea și educarea copilului două mesaje pe care autorul le transmite părinților:

(pg 11) Un mesaj pentru părinții epuizați: Trebuie să știți că orice problemă privind educația copilului, nu numai cele conținute în această carte, poate fi rezolvată dacă acordați atenție următoarelor percepte fundamentale și acționați în conformitate cu ele:1. Căutați să înțelegeți motivația comportamentului negativ al copilului. Ce scop sau recompensă urmărește? 2. Lăsați copilul să suporte consecințele opțiunilor lui. 3. Tratați-l pe copil cu respect, indiferent cât de nerespectuos este comportamentul lui. 4. Faceți tot ce vă stă în puteri ca să-i susțineți respectul de sine.

(pg 61)”Dragostea nu ajunge: dacă ar fi de-ajuns să ne iubim pur și simplu copiii, n-ar mai exista familii cu probleme. Din păcate nu este așa – și de aceea ați citit această carte. Dragostea se află pe primul loc, dar pe această temelie trebuie așezate capacitatea de a rezolva probleme, consecvența, respectul reciproc, răbdarea și știința de a fi un bun ascultător. E nevoie de mult efort ca să fii un părinte bun dar merită. A-i învăța pe părinți cum să crească bine copiii ar trebui să fie, după părerea noastră, o prioritate națională, presupunând urmarea unor cursuri obligatorii, care să se predea pe etape. Până atunci citiți cât mai multe cărți pe tema asta și discutați cu prietenii despre problemele lor și soluțiile pe care le-au găsit. A vă autoinstrui, dacă o formă publică de instrucție nu există, pentru a deveni un părinte mai bun este, cu siguranță, cel mai frumos dar pe care vi-l puteți face nu numai dumneavoastră, ci și celor pe care îi iubiți mai mult.”

Previzualizare limitată a lucrării la: www.humanitas.ro/files/media/cum-devenim-parinti-mai-buni.pdf

Atât. Baftă la lectură!

Leagănul pisicii

Ieri, a venit pe lume copilul ce-l doream
S-a întâmplat așa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Și-a învățat să umble fără să știu eu.
Primele vorbe cand le-a spus, acasă nu eram,
Și a crescut, și-l auzeam
“Tăticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am sa fiu.”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi baiețelul a făcut zece anișori
“Mulțumesc tăticule pentru minge, mi-a spus din ochișori”;
“Hai să ne jucăm
Hai să mă-nveți s-o aruncăm”;
I-am spus: “Nu azi, că sunt pe grabă
Și am cam multă treabă”.
“In regulă” a grăit,
Și a plecat spășit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
“Taticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Taticule ca tine am să fiu”.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi s-a întors de la facultate,
Si recunosc că-i un bărbat și jumătate.
“Fiule, sunt mândru de tine. Nu poți să stai?”
A dat din cap și mi-a zâmbit, dar vai,
“Aș vrea cheile de la mașină să mi le dai,
Și ne vedem noi mai târziu. Ce faci, nu mi le dai?”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Cand vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

M-am pensionat de mult și băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus “Aș vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis “Cu drag, tată, dar am și eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă… și copiii au gripă
Dar mi-a facut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Într-adevar s-a facut mare și e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Cand vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Poem scris de de Harry Chapin și oferit spre lectură de către colega mea de formare, Dana.