Yann Martel. Frica.

”Trebuie să spun câteva cuvinte despre frică. Este singurul dușman adevărat al vieții. Numai frica poate învinge viața. Este un adversar inteligent, viclean; cât de bine știm că așa este. Nu are nici decență, nu respectă nicio lege sau convenție, este nemilos. Te atacă în punctul cel mai slab, pe care îl descoperă numaidecât. Întotdeauna pornește din minte. La început ești calm, stăpân pe tine, fericit. Apoi frica, deghizată în hainele unei simple îndoieli, se strecoară în mintea ta ca un spion. Îndoiala se întâlnește cu neîncrederea, care încearcă să o împingă la o parte. Dar neîncrederea este un biet soldat prost înarmat. Îndoiala îl va învinge foarte ușor. Devii neliniștit. Rațiunea îți sare în ajutor. Capeți din nou încredere. Rațiunea este dotată cu arme și tehnologie de ultimă oră. Dar spre uimirea ta, în ciuda strategiei superioare și a numărului de victorii categorice, rațiunea este înfrntă. Te simți din ce în ce mai slăbit, mai nesigur. Neliniștea se transform în groază. Frica îți cuprinde apoi întregul corp, care deja își dă seama că se petrece ceva groaznic. Deja plămânii ți-au dispărut ca o pasăre în zbor, iar curajul ți s-a topit ca un șarpe. Limba îți atârnă moale ca un opossum, în timp ce falca începe să ți se miște cu putere. Surzești. Mușchii încep să tremure de parcă ar avea malaria iar genunchii ca și cum ar dansa. Inima ți se încordează prea tare, în timp ce sfincterul ți se relaxează prea mult. La fel se întâmplă și cu restul corpului. Fiecare parte a organismului cedează în felul său. Numai ochii rămân vii. Ei dau mereu atenția cuvenită fricii.
Te grăbești să iei decizii. Renunți la ultimii aliați: speranța și încrederea. Iată, te-ai învins singur. Frica, de fapt o simplă impresie te-a cucerit.
Sentimental e greu de descries. Căci frica, frica adevărată, care te zguduie până în străfunduri, pe care o simți când ajungi față în față cu moartea, se instalează în mintea ta ca o cangrenă: face să putrezească totul, chiar și cuvintele cu care vorbești despre ea. Așa că trebuie să lupți din greu pentru a o exprima. Trebuie să te străduiești mult să arunci lumina cuvintelor asupra ei. Căci dacă nu o faci, dacă frica devine un întuneric de neexprimat pe care îl eviți, poate chiar îl uiți,te expui altor atacuri ale fricii pentru că niciodată nu te-ai luptat cu adevărat cu adversarul care te-a învins.”
Sursa:fragment din ”Viața lui Pi”, Yann Martel

P.S. Invitație la autoexplorare: Cum ”arată” frica ta?

Ivan Ilici și… câteva întrebări

De ce să mă mint?
Am fost aici iar acum mă duc acolo. Încotro?
Când n-am să mai fiu, atunci ce-o să fie? Dar unde am să fiu eu, când n-oi mai fi aici? Oare asta-i moartea?
Oare e cu putință ca ea (moartea) să fie realitatea?
Este adevărat că aici, lângă această perdea, eu ca la un asalt, mi-am pierdut viața. Oare e cu putință?
Oare niciodată nu o să-ți fie rușine să minți?
De ce-ai făcut Tu toate acestea? De ce m-ai adus până aici? De ce, de ce mă chinuiești așa de îngrozitor? Ce ți-am făcut eu Ție? Pentru ce?
Cum ai trăit tu bine înainte, bine și plăcut? întrebă glasul(sufletului)
Dar ce este asta? De ce?
Iar dacă viața este într-adevăr atât de păcătoasă și lipsită de sens, atunci de ce să mori și, murind, să suferi?
Poate că nu am trăit cum trebuie?
Dar se poate să nu fi trăit cum trebuie, de vreme ce făceam totul așa cum trebuia?
Și acum ce vrei? Să trăiești? Cum să trăiești?
De ce, pentru ce, toată suferința asta cumplită?
Nu pot să mă-npotrivesc, dar măcar de-aș putea să înțeleg: pentru ce?
Suferință, moarte… de ce?
Dar dacă într-adevăr întreaga mea viață conștientă a fost ”alta decât se cădea”?
Dacă-i așa, dacă plec din viață cu conștiința faptului că am irosit tot ce mi s-a dat și că nu mai pot îndrepta nimic, atunci cum vine asta?
Dar ce fel este acest ”așa cum trebuie”?

Sursă: întrebări selectate din monologul interior al personajului principal din ”Moartea lui Ivan Ilici” de Lev Nikolaevici Tolstoi

Despre corp și suflet

”Tot așa stau lucrurile, Carmide, și cu acest descântec. Eu (Socrate) l-am învățat acolo, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că (medicii) greci aveau dreptate să cuvânteze, așa cum v-am arătat adineauri. Dar, Zamolxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănatoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele – pentru corp și pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci – mai ales, în primul rînd – să vindecăm izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul cu tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înțepciunea. Odată ivită aceasta și dacă stăruie, este ușor să se bucure de sănătate și capul și trupul. Când mă învăța leacul și descântecele spunea: să nu te înduplece nimeni să-i tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu-ți încredințează mai întâi sufletul ca să i-l tămăduiești cu ajutorul descântecului. Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greșeală a oamenilor: că unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă (a sufletului și a trupului). Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, dintr-un neam ales, sau oricât de frumos ar fi – să fac altfel. Deci, eu, pentru că i-am jurat, și sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da într-adevar ascultare. Și dacă vrei – potrivit povețelor străinului – să-mi încredințezi mai întâi sufletul tău, pentru a-l vrăji cu descântecele tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ți pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide”.

Platon (427-374 î.Hr.), despre concepția medicală a tracilor. Sursă: fragment preluat din lucrarea ”Documente străine despre români”

Acolo…

Dincolo de frică, există nenumărate oportunități ce pot fi valorificate.
Dincolo de patternurile transgeneraționale, există alegerea adultului din tine – de a fi altfel.
Dincolo de ieri, este un mâine care așteaptă nerăbdător să nu mai fie rodul procrastinării.
Dincolo de timp, este prietenia.
Dincolo de spațiul de confort, există provocarea vieții tale.
Dincolo de poveste, există un adevăr.
Dincolo de suferință, există o concluzie.
Dincolo de nedreptatea ta, încep nedreptățile celorlalți.
Dincolo de astăzi, este restul zilelor tale așteptând să fie altfel.
Dincolo de distanțe sunt oamenii.
Dincolo de furie, este acceptarea.
Dincolo de înțelepciunea celorlalți, este grila ta de lectură a realității.
Dincolo de moarte, există cuvinte.
Dincolo de ceea ce sunt eu, este ceea ce poți face TU, pentru că…
dincolo de tine… este SCHIMBAREA.