Oglindă

Sunt argint și precizie. Nu am idei preconcepute.
Și tot ceea ce văd înghit dintr-odată.
E ca și cum s-ar întâmpla dincolo de dragoste sau dezgust.
Nu sunt crudă, sunt numai dreaptă –
Un ochi de zeu mărunt, în patru colțuri.
Cea mai mare parte din timp mi-o petrec reflectând la peretele din față.
E zugrăvit în roz cu picățele. Atât de mult l-am privit
Încât a devenit o parte din inima mea. Dar pâlpâie.
Numai chipurile oamenilor și întunericul ne despart.

Acum sunt un lac. O femeie asupra-mi se apleacă
Și caută-n adâncu-mi adevăratul ei chip.
Apoi se-ntoarce către cei ce-o amăgesc: făcliile sau luna
Îi văd spatele și-l reflect întocmai.
Mă răsplătește cu lacrimi și-mi face semne cu mâna.
Îi sunt necesar. Ea vine și pleacă.
În fiecare dimineață chipul ei înlocuiește întunericul.
Ea care a înecat în mine o minune de fată și care acum ridică zilnic din mine,
Ca un pește înfricoșător, chipul unei femei bătrâne.

***

Am citit volumul de versuri al Sylviei Plath deoarece ”Clopotul de sticlă” nu era disponibil la bibliotecă. Mi-au plăcut poemele ei. Și cum nimic nu e întâmplător, zilele trecute, rândurile de mai sus s-au desprins din magazia memoriei mele și au lunecat încet, încet, spre gânduri, în timpul unei discuții cu un tătic.

Îmi spunea că nu devenise niciodată atât de conștient de propriile conduite până când le-a fost martor. A rămas profund impresionat, regăsind în limbajul și comportamentul copilului de 3 ani propriile cuvinte, gesturi și reacții.

S-a privit în oglindă, am gândit eu. O altfel de oglindă, dinamică, una pe care nu a putut-o refuza vederii cu o bătaie de pleoape sau cu o ridicare de umăr într-un pas grăbit.

Uimire. Pauză. Curiozitate. Dezamăgire. Autoreflecție. Verbalizare.

Și mă întreb, ce va urma? Creștere? Regresie? Pentru că și Narcis a privit într-o oglindă. Mult prea mult.

P.S. Tu ce ai făcut cu ultima reflexie a oglinzii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>