Dacă

Dacă ştii cumpătul să ţi-l păstrezi, când toţi în jurul tău şi-l pierd
Și tot pe tine te-nvinovăţesc,
Dacă încrederea în tine nu-ţi slăbeşte când toţi în juru-ţi se-ndoiesc,
Dacă până şi îndoiala lor tu ştii s-o stăpâneşti;
Dacă, neostenind de-ndelungata aşteptare, ştii încă să aştepţi,
Sau, de minciună-nconjurat, minciuna nu o foloseşti
- Fără să vrei să pari prea bun sau prea înţelepţeşte să vorbeşti
Dacă ştii să visezi astfel ca visul să nu te robească,
Dacă ştii să gândeşti fără ca singur gândul ţel să-ţi fie,
Dacă ştii să-nfrunţi deopotrivă izbânda şi necazul
Și pe-aceste două mari amăgitoare cu-aceeaşi ochi să le priveşti,
Dacă poţi îndura ca adevăruri ce-ai rostit, răstălmăcite de mişei, laţ pentru proşti s-ajungă
Sau lucrurile carora le-ai închinat o viaţă zdrobite să le vezi , şi din nimic, din nou să le zideşti
Dacă din tot ce-ai dobândit, poţi face o singură grămadă
Pe care s-o arunci din nou în joc, şi, dintr-o dată
Dacă pierzi, să ştii s-o iei iar de la capăt:
Inima, nervi şi simţuri dacă ştii să le cruţi
Ca să-ţi poată sluji şi-atunci când vor slăbi
Şi-astfel să faci ca ele să dureze şi-atunci când nu vei fi
Decât doar o voinţă care să le ordone: Rezistaţi !
De poţi să te-ntovarăşeşti cu regi şi să rămâi curat,
De poţi vorbi mulţimilor fără a fi-ngânfat,
De nu te pot răni duşmanii şi nici prea iubitorii tăi prieteni,
De se pot bizui pe tine toţi, dar nu prea mult doar unul,
Dacă minutul ne-ndurător în şaizeci de secunde preţioase-l poţi schimba,
Atunci întreaga lume, cu tot ce ea cuprinde, îţi aparţine
Şi ce e mai de preţ, prietene, un OM întreg vei fi făcut din tine.

poezie de Rudyard Kipling
sursă foto Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>