Cioara și păunul

În parcul palatului împărătesc, o cioară poposi pe creangile unui portocal. Dedesubt, pe peluza bine întreținută, marșăluia mândru un păun. Cioara croncăni:

- Cum își poate permite o astfel de pasăre ciudată să intre în acest parc? Pășește atât de arogant, că zici că-i însuși sultanul! Și ce picioare urâte și drepte are! Doamne și ce albastru oribil au penele lui! Nu aș purta niciodată o asemenea culoare! Uite cum își târâie coada, ca o vulpe.

Aici cioara se opri din croncănit, așteptând replica celuilalt.

Păunul rămase tăcut o vreme, apoi rosti, cu un zâmbet melancolic:

- Nu cred că ce spui tu e adevărat. Lucrurile rele pe care le rostești vin din faptul că tu ai înțeles altel ceea ce ai văzut. Iată, spui că sunt arogant pentru că îmi țin capul atât de sus încât penele se înfoaie în jurul gâtului și mi se vede oribila bărbie dublă. În realitate nu sunt deloc arogat; știu că picioarele mele sunt foarte urâte, cu pielea lor zbârcită și îngroșată. Lucrul acesta mă supără atât de tare, încât îmi țin capul cât de sus pot, ca să nu le văd. Tu îmi vezi doar părțile urâte. De ce închizi ochii în fața lucrurilor bune și a frumuseții mele? Oamenii îmi admiră tocmai acele lucruri despre care tu spui că sunt urâte. De ce nu mă vezi așa cum sunt?

(poveste după P. Etessami, preluată din lucrarea Psihoterapia vieții cotidiene scrisă de Nossrat Peseschkian; sursă foto: www.zooland.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>