Trauma: reacții și strategii de coping (traducere)

    Common Responses to Trauma&Coping Strategies
    Patti Levin, LICSW, PsyD
    © 1989, 2001, 2003, 2004 by Dr. Patti Levin

***

După un eveniment traumatizant persoanele pot experimenta o gamă variată de reacții. Aceste reacții pot fi experimentate nu numai de către persoanele care au fost direct implicate, cât și de cei care au interacționat cu acestea, au fost martori sau au fost informați în legătură cu trauma. Multe dintre reacții pot fi declanșate de către persoane, locuri sau obiecte asociate cu evenimentul traumatizant (chiar dacă aparent nu există nicio legătură).

Mai jos sunt prezentate o listă a reacțiilor somatice și emoționale ce pot apărea după după un eveniment traumatizant precum și o listă cu strategii de coping care ar putea ajuta. Sunt reacții normale la un eveniment extraordinar, anormal.

    Reacții fiziologice, somatice:
    Dureri de cap, abdominale sau de spate;
    Transpirație sau palpitații inopinate;
    Modificări în ceea ce privește alimentația, somnul și interesul sexual;
    Constipare sau diaree;
    Tresărire în contextul unor zgomote sau atingeri neașteptate;
    Vulnerabilitate la răceală sau alte îmbolnăviri;
    Creștere a consumului de alcool, droguri sau mâncare;
    Reacții emoționale
    Șoc și neîncredere;
    Frică și/sau anxietate;
    Dezorientare, negare;
    Stare de hipervigilență;
    Iritabilitate, izbucniri violente;
    Oscilații ale stărilor afective: reprize de plâns urmate de râs;
    Preocupări sau ruminații, gânduri intrusive legate de traumă;
    Coșmaruri;
    Flashback-uri, retrăirea traumei;
    Sentiment de neputință, panică, de pierdere a controlului;
    Nevoia crescută de control asupra experiențelor cotidiene;
    Minimalizarea evenimentului traumatizant;
    Tendința de a evita orice stimul asociat cu trauma;
    Tendința de a se izola;
    Senzația de detașare;
    Preocupare de a-i împovăra pe ceilalți cu propriile probleme;
    Anestezie emoțională sau registru restrâns de emoții;
    Dificultate în a avea încredere sau sentimentul trădării;
    Dificultăți de concentrare sau de memorie;
    Autoînvinovățire și/sau vina supraviețuitorului;
    Rușine;
    Diminuarea interesului pentru activitățile cotidiene sau depresie;
    Evocări ale unor evenimente neplăcute din trecut;
    Pierderea încrederii în ordinea și justețea lumii, expectanța unei pedepse și teamă față de viitor.
    Strategii de coping care ar putea fi utile
    Mobilizarea unui grup de suport în scopul promovării interacțiunilor cu alte persoane, în special cele care au împărtășit același tip de eveniment traumatizant;
    A vorbi în fața unor ascultători empatici despre experiența traumatizantă;
    A plânge;
    Exerciții fizice: jogging, aerobic, mersul pe bicicletă sau pe jos;
    Exerciții de relaxare: yoga, streching, masaj;
    Folosirea umorului;
    Rugăciunea și meditația; relaxarea prin intermediul imageriei dirijate, relaxarea musculară progresivă;
    Băi fierbinți;
    Muzică și artă;
    Menținerea pe cât posibil a unui echilibru în ceea ce privește regimul de somn și cel alimentar;
    Evitarea abuzului de substanțe stimulante cum ar fi cofeina, zahărul și nicotina;
    Îmbrățișarea persoanelor dragi și a animalelor de companie;
    Răspunsuri proactive și implicare în viața socială, organizarea unor activități;
    A scrie în detaliu despre experiența traumatizantă, pentru sine sau pentru a împărtăși altora.

Persoanele sunt de obicei surprinse că reacțiile persistă mai mult decât și-ar fi imaginat. Ar putea fi necesare săptămâni, luni și, în unele cazuri, chiar ani până la redobândirea echilibrului. Multe persoane depășesc această perioadă cu ajutorul familiei sau al pritenilor. Uneori însă prietenii și familia pot forța persoana să-și revină, înainte ca aceasta să fie pregătită. Spuneți-le că aceste feed-back-uri nu vă sunt de folos în momentul de față și că apreciați efortul pe care îl depun pentru a vă ajuta. Multe persoane consideră că terapia individuală, de grup, de familie sau EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) sunt de ajutor. În oricare dintre cazuri cuvântul cheie este conectare/interacțiune în vederea obținerii de ajutor, suport, înțelegere și oportunități de a verbaliza.

Grafemul chinezesc pentru criză este o combinație între două cuvinte: pericol și oportunitate. Persoanele care se angajează în procesul de recuperare descoperă beneficii neprevăzute. În timp ce gradual își vindecă rănile, supraviețuitorii descoperă de asemenea că își dezvoltă forțele interioare, compasiunea pentru ceilalți, devin mai conștienți și, în mod surprinzător își îmbunătățesc abilitatea de a experimenta bucuria și serenitatea.

***

Am găsit acest material în limba engleză online, la http://www.trauma-pages.com/s/t-facts.php, cu următoarea indicație: ”David, te rog să aduci tuturor la cunoștință că articolul poate fi utilizat fie integral, fie parțial, atâta timp cât numele meu apare menționat. În mod special este O.K. să se realizeze copii ale documentului în scopuri educaționale și necomerciale pentru a se folosi în situații de dezastru, fără a fi prevăzute costuri. Pot fi de asemenea contactată la prin e-mail sau telefon. Patti, 13 sept. 2001.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>