Casa sufletului

Un bătrân tâmplar se afla în pragul pensionării.

Era încă în putere de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipă. Cu toate acestea bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a duce o viață mai liniștită alături de familie. Renunța la un salariu bunicel dar prefera liniștea. Cu părere de rău pentru pierderea unui meșter așa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute și folosea scânduri nepotrivite. Și lui îi era rușine de cum arăta ultima lucrare.

Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i :
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul rămase uimit. Ce mare rușine!
Dacă ar fi știut că își construiește propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

***

La fel ca și tâmplarul din poveste unii dintre noi ne oprim, din diverse motive, din a mai face investiții în ”casa sufletului”.
Ne înconjurăm de lucruri prețioase – etalându-le cât se poate de des, construim fortărețe în care ne izolăm de ceilalți, împodobim pereți, încăperi sau propriul corp, urcăm treptele afirmării profesionale și… nu mai râmân resurse.
Exersăm ”a avea” și mai puțin ”a iubi”, ”a observa”, ”a ajuta, ”a înțelege”, ”a empatiza” uitând că, în acest sens, destinația e una singură – un ”Pustiu” – pe care Goga îl redă magistral în câteva versuri :

Eu când mă uit în mine-arare,
Sărmanul suflet mă-nspăimântă,
O casă goală mi se pare,
O casă care nu cuvântă…

În jur ograda e pustie,
Perdeaua la fereşti e trasă,
Iar într-un colţ pare că scrie:
Stăpânul a plecat de-acasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>