Automutilare – scurtă introducere

Despre automutilare nu știam foarte multe lucruri acum câțiva ani când am întâlnit pentru prima dată cu o persoană care se tăia pe brațe în scopul detensionării. Am încercat atunci să accesez și să lecturez principalele lucrări pe tematica specifică, o primă observație fiind aceea că acestea practic nu existau… în limba română.

Automutilarea – concept studiat îndelung începând cu anii 70 și culminând în ultimii 15 ani cu publicarea a numeroase articole și lucrări de specialitate – prezintă încă unele neclarități pentru cercetătorii în domeniu.

Am surprins încă de la debutul documentării mele trei aspecte esențiale pentru înțelegerea acestui comportament complex, aspecte pe care le voi expune succint în ceea ce urmează:

1.Există o diferență semnificativă între modul în care este perceput comportamentul de automutilare la nivel internațional – în strânsă legătură cu cercetarea specifică în domeniu – și cel de pe plaiurile mioritice.
Subliniez în acest sens faptul că, în timp ce în America, în 2009 este propusă spre analiză introducerea ( în DSM V) a unei afecțiuni distincte ”non suicidal self injury” noi am rămas (încă) tributari miturilor specifice promovate la nivel media ( comportament întâlnit doar în rândul unor anumite categorii – de ex. cea a deținuților, act de teribilism, tentativă de a atrage atenția, tentativă de suicid etc… ) dar și perspectivei elementului patognomonic pentru tulburarea de personalitate borderline. Evoluția conceptului de autoagresiune de la simptom – criteriul numărul cinci pentru tulburarea de personalitate borderline la afecțiune independentă (propunere APA, www.dsm5.org.), marcată de cercetări în domeniu de peste 40 de ani rămâne astfel necunoscută; încă o dată asistăm la eliminarea & introducerea din DSM a unor afecțiuni psihice pe care nu le-am digerat dar pe care urmează să le utilizăm în practica de specialitate.

2.Un alt aspect important care trebuie notat este acela că atât la nivel internațional cât și în spațiul românesc există o confuzie generată de utilizarea diverșilor termeni pentru a desemna comportamentele autoagresive (confuzie subliniată în diferite ocazii de specialiștii care au revizuit cercetările în domeniu și au efectuat metaanalize).
Cel mai folosit este ”automutilare” ( utilizat în mediul clinic ); la nivel semantic acest termen indică însă un comportament autoagresiv cu consecințe grave, după cum surprinde și DEX ”a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura”. Nu putem din această perspectivă, a severității leziunii provocate, să introducem în aceeași categorie, a automutilării, rana superficială provocată de tăiatul cu un obiect ascuțit sau arsura provocată cu țigara și amputarea urechii.

În mediul penitenciar este utilizat termenul de autoagresiune care pare a avea o capacitate mai bună, la nivel semantic, de a cuprinde o gamă variată de comportamente. Sinonime pentru termenul de autoagresiune par a fi autovătămare și autorănire.

Utilizînd criteriul eficienței semantice se poate observa cu ușurință că termenul de automutilare pare să excludă autoagresiunile superficiale sau moderate pe când termeni ca autoagresiune, autovătămare, autorănire pot include atât automutilarea cât și autoagresiunea superficială sau moderată.
Pentru a exclude alte ambiguități putem păstra același termen, autoagresiune/autovătămare/ autorănire, chiar dacă avem de-a face cu o severitate a daunei fizice, definind automutilarea ca fiind o autoagresiune/autovătămare/autorănire majoră.

Această diferențiere este vizibilă și în literaratura de specialitate internațională unde sunt folosite în ultima perioadă concepte precum: ”self-harm”, ”self-injury”, ”deliberate self-harm”, ”non-suicidal self-injury” ”self-abuse”, ”self-damage” etc… și mai puțin cel de ”self-mutylating”.

3.Comportamentul de autorănire (!) nu este exclusiv prezent la specia umană – comportamentul de autorănire la mamifere este unul acertat, deși un fenomen nu foarte cunoscut în condițiile în care cercetările de laborator sau în grădini zoologice ar putea contribui la o mai bună cunoaștere și înțelegere a aceluiași fenomen la om. La animale, comportamentul de autorănire poate fi prezent în diverse forme: de la autorănire moderată (de exemplu puricat excesiv) la muşcături grave. Puricatul excesiv poate duce la apariţia unor chelii sau zone cu păr sau pene rupte. La unele specii de maimuțe comportamentul de autovătamare este întâlnit în condiții de izolare; se știe deasemenea că anumite păsări, în condiții de captivitate, își smulg penele.

Prozac Generation, Elisabeth Wurtzel

În 1996 apare „Prozac Generation” – roman autobiografic în care Elizabeth Wurtzel descrie experiențe traumatizante din copilărie/adolescență precum și modalitățile disfuncționale de a le depăși. În 2001 romanul este ecranizat.

De ce această referire la un scriitor care nici măcar nu a fost tradus în România?( filmul este accesibil online )

Unul dintre motive este acela că, pe parcursul intervenției psihoterapeutice, apare între personajul principal și specialist următorul schimb de replici:

LIZZIE: mă tot gândesc… dacă aș putea să fiu un om normal, dacă aș putea să mă dau jos din pat dimineața, totul ar fi ok…
DR. : Cum crezi tu că este normal?
LIZZIE: Cei mai mulți se taie singuri, își pun un bandaj și merg înainte…
DR.: Tu ce faci?
LIZZIE: Eu sângerez…
DR.: Deci tu crezi că a fi normal înseamnă să te rănești, să-ți pui un bandaj și să-ți continui viața?
LIZZIE: Nu asta înseamnă să funcționezi?
(fragment reprodus din filmul bazat pe romanul Prozac Generation)

Dialogul surprinde naturalețea cu care Lizzie reflectă, chiar dacă într-o manieră subiectivă și perturbată de problemele psiho-comportamentale, un aspect al existenței personale: autoagresiunea ca modalitate de a face față suferinței percepute ca fiind insuportabilă, suferință care te invadează, te copleșește în momente dificile.

***

Câți dintre noi nu suntem cuprinși de fiori doar când ne gândim la o simplă prelevare de sânge în contextul necesității efectuării unor analize și privim instinctiv în altă direcție atunci când asistenta face acest lucru?
Alții nici măcar nu pot rezista procedurii, amețesc sau chiar își pierd conștiința pentru câteva momente… poate de aceea pare paradoxal și dificil de înțeles acest demers – de a diminua o suferință (psihică) cauzându-ți o alta (fizică).

Pentru unii însă este acest fenomen (autoagresiunea în scopul detensionării, eliberării de durere) este normal – și mai mult decât atât, este un mecanism de coping aparent funcțional.

Momente magice și un ornament pentru piticul tău

Atmosfera de poveste, parfumul de cozonac, Moș Crăciun care îți urează ”Sărbători Fericite”, cumpăratul cadourilor, veșmântul luminos cu care se îmbracă fiecare localitate – ne fac, măcar pentru cîteva clipe, să uităm neajunsurile și problemele cotidiene.

Dar Crăciunul este și sărbătoarea familiei, a bucuriei de a împărtăși cu cei dragi momente unice. Și poate cei mai încântați de această sărbătoare sunt copiii.

Împodobirea bradului este un moment așteptat cu multă nerăbdare în fiecare casă. Îți propun, de aceea, o activitate în care să-l implici și pe piticotul tău: o ghirlandă simplă din fulgi de hârtie.

Materiale necesare: hârtie (culoarea pe care o dorește piticul tău, noi am ales alb pentru că ne-am gândit la culoarea naturală a fulgilor), un perforator cu formă de fulg ( se găsește în librării și costă aproximativ 15 ron), lipici ( noi am folosit bandă dublu adezivă ) și ață.
Mod de realizare: pe firul de ață (max. 1 m) lipiți un fulg după care peste el așezați un altul, astfel încât să se suprapună perfect, următorul așezați-l în funcție de distanța pe care doriți să o lăsați între 2 fulgi, utilizând aceeași operațiune. În timp ce realizați ghirlanda de fulgi puteți cânta colinde sau, de ce nu, inventa o poveste a fulgului de nea.

Puteți pune deasemenea în practică alte idei: un ornament special alcătuit doar din trei fulgișori, pahare împodobite cu fulgi, felicitări pentru cei dragi, șevețele personalizate etc… tot ce trebuie este să vă lăsați imaginația să zboare permițîndu-i astfel și piticotului să-și dezvolte creativitatea și… să petreacă o jumătate de oră cu dumneavoastră.

Pentru că timpul petrecut alături de el este prețios, astfel de momente sunt comori pe care copilul le va purta pentru totdeauna în suflet și le va descoperi în fiecare an… de Crăciun.

The Sunset Limited

Un film metaforă.

Doi actori excepționali în rolurile lor.

Două vieți, două destine atât de diferite care se intersectează pentru o noapte: intelectualul ”rătăcit”, cu o tentativă de suicid și fostul deținut căruia Dumnezeu i-a (mai) dat o șansă și o nouă vocație, de a salva suflete.

O cameră și o discuție.

O perspectivă dialectică asupra căutării de sine, o infinitate de întrebări fără răspuns, o incitare la reflecție: Ce ne ține ancorați pe peron atunci când trece The Sunset Limited?

Un final excepțional învăluit de razele soarelui ce aduc, într-o lumină celestă, speranța binelui.

O simplă pledoarie a talentului actoricesc și în același timp o dovadă a faptului că se pot face filme bune fără un buget uriaș sub umbrela unor case de producție celebre.

Despre fericire

- Am nevoie disperată de ajutor altfel înebunesc. Trăim într-o singură încăpere – eu, soția, copiii și socrii mei. Suntem cu nervii la pământ, urlăm și tipăm unii la alții. Camera aceea e un infern.

- Îmi promiți să faci tot ceea ce îți voi spune, îl întrebă Maestrul?
- Jur că voi face orice!
- Foarte bine! Câte animale aveți?
- O vacă, o capră și șase pui.
- Du-te acasă și adu-le pe toate să stea cu voi în cameră. Întorce-te peste o săptămână!

Discipolul era uimit dar promisese să facă ceea ce îi ceruse Maestrul. Luă animalele și le instală în cameră. După o săptămână se întorse, plângând:
- Nervii mei sunt distruși! Mirosul! Zgomotele! Suntem cu toții la limitele nebuniei!

- Du-te acasă și scoate animalele din cameră! îl îndemnă Maestrul.
Discipolul alergă acasă. A doua zi se întoarse cu ochii strălucind de bucurie.

- Cât e de frumoasă viața! Am scăpat de animale! Casa e un paradis… așa de liniștită, curată, spațioasă…

***

- De ce toată lumea e fericită, numai eu nu?
- Pentru că ceilalți au învățat să vadă bunătate și frumusețe în jurul lor, răspunse Maestrul.
- Și eu de ce nu văd bunătatea și frumusețea în jurul meu?
- Pentru că nu poți vedea în jurul tău ceea ce nu reușești să vezi în tine însuți…

( traducere personală din volumul Un minuto di saggezza , Anthony de Mello)

Despre stres

Într-o zi, un șofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu, și-a pornit bus-ul și a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele câteva stații, câțiva oameni care-au urcat, câțiva care-au coborât, și totul a fost ok.

La următoarea stație, însă, un tip enorm a urcat în bus, cam 1,90m, cu constituție de luptător categoria grea… s-a uitat spre șofer zicând: “Big John nu plătește!” și s-a așezat pe un scaun.

V-am spus ca șoferul avea cam 1,60m, era slăbănog și genul de om blând?… Așa că nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a convenit chestia asta deloc. Următoarea zi se întâmplă același lucru. Big John a urcat iar în bus, a spus tare că el nu plătește și s-a așezat. Următoarea zi iarași…și-n zilele următoare la fel…

Până când șoferul n-a mai rezistat, deja avea insomnii din cauza lui Big John care-și bătea joc de el. Așa că-ntr-un final, s-a înscris la niște cursuri de body-building, karate, judo și alte arte marțiale.

După câteva luni, deja era foarte puternic, mai mult, devenise “very confident”. Așa că, ziua următoare când Big John urcă în bus și spuse “Big John nu plătește”, șoferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire cruntă și-a zbierat la el: “Și de ce nu?”

Big John l-a privit foarte uimit și i-a replicat: “Big John are abonament”.

***

Tot mai multe persoane cer ajutorul specialiștilor datorită problemelor de ordin personal cauzate de stres – dificultăți de adaptare în mediul profesional sau familial, afecțiuni psihosomatice, tulburări de atenție sau dificultăți de concentrare, scăderea randamentului etc… Lumea în care trăim pare, în ultima perioadă o mare mașinărie producătoare de stres.

Indiferent de tipul intervenției ( de grup sau individual) un prim pas în abordarea acestei problematici este analiza factorilor individuali de stres. Vă propun, mai jos, un model de fișă de lucru pentru identificarea principalilor agenți stresori/ reacții individuale.

Analiza funcțională a stresului personal( Informație preluată din lucrarea ”Cum putem scăpa de stres”, Charly Cungi )

1.Care sunt principalii factori de stres la care sunt supus?
2.Care sunt principalele mele reacții emoționale? (iritabilitate, mânie, angoasă, descurajare etc…)
3.Care sunt manifestările funcționale principale? (repercusiuni asupra somnului, tensiuni musculare, dureri de cap, tulburări digestive, palpitații, dureri lombare și articulare, probleme de vedere, sensibilitate la zgomot, la lumină etc…)
4.Există probleme organice (boli de piele, gastrite, hernie, ulcer stomacal, alte tulburări digestive, hipertensiune arterială, colesterol, diabet, astm, infecții bacteriene sau virale frecvente, alergii etc…)
5.Care sunt metodele la care recurg pentru a face față? În ce măsură sunt ele eficiente? În ce măsură sunt dăunătoare?
6.La nivel comportamental am obișnuințe dăunătoare?(tutun, alcool, droguri, cafea, zahăr, ciocolată etc…) Am un regim alimentar prea bogat sau prea sărac? Am activitate fizică? Care sunt celelalte mijloace pe care le utilizez pentru gestionarea stresului?
7.Care sunt consecințele concrete asupra comportamentului meu? Obțin ceea ce îmi doresc? Îmi ating obiectivele propuse? Care sunt consecințele asupra relațiilor mele familiale, profesionale, asupra timpului liber și, în general, asupra vieții mele sociale?
8.Mă bucur de susținerea familiei, a prietenilor, a colegilor sau, dimpotrivă, întâmpin dificultăți suplimentare la acest nivel?
9.Care au fost principalele evenimente traumatice din viața mea?