Trecuți prin povestea mea de viață

Există o teorie care susține că în viaţă suntem influenţaţi de trei tipuri de strămoşi: de sânge/familie, spirituali şi ai locului în care suntem într-un anumit moment dat (http://www.firdepir.ro/2011/10/vindecarea-trecutului-stramosii/).

Și-mi zboară gândul, inevitabil, la o persoană extraordinară din suita strămoșilor de sânge – bunicul.

Bunicul a luptat în al II-lea Război Mondial pentru că voia o țară liberă. Era sărac și faptul că Statul l-a împroprietărit mai târziu cu câteva hectare a însemnat foarte mult pentru el. A iubit și respectat pământul: era o rușine să-l lase necultivat iar de vândut nici nu se punea problema. Avea un ritual săptămânal – duminica, seara, când se lăsa răcoarea își lua bastonul și mergea… la pământ.

Bunicul nu avea Net sau Cablu dar observa natura – ceasul lui era Soarele și își nota, în fiecare an, într-un carnețel: prima promoroacă, prima ninsoare, ziua în care semăna diverse legume, ziua în care încolțea grâul pe ogor.

Bunicul știa să spună povești: despre vornicei și cai împodobiți mergând la pețit viitoarele mirese, despre luptele de pe front și drumul lung spre casă, despre troienile înalte pănă la uluc, despre cum s-a îndrăgostit de bunica. Și tot el mi-a citit, seri în șir, povestea preferată: Bălăioara.

Bunicul știa să se joace și făcea un lucru magic: reușea să prindă fluturi.

Bunicul meu era un înțelept deși nu citise biblioteci întregi și avea doar 7 clase. Credea că ceea ce contează, înainte de toate, este să fii OM. Nu se certa niciodată ci doar se supăra cu Badea Gheorghe, uneori, cînd discutau despre politică.

A luptat în război, a trecut printr-o criză economică și câteva colectivizări, a ridicat o casă, a crescut 8 copiii dar nu a vorbit niciodată despre stres sau depresie. Nu avea liceu, facultate, master sau doctorat dar se adresa cu dumneata oricui. Nu a iubit banul, opulența ci simplitatea și decența.

Bunicul meu avea un suflet mare, în care încăpea tot Universul.
Iar povestea mea de viață este mai frumoasă pentru că am avut norocul de a-l întâlni.

***

Am scris aceste rânduri despre bunicul – nu pentru că e al meu ci pentru că reprezintă, cred, o generație de țărani care a trăit și murit cu demnitate, o generație de strămoși de-ai noștri, ai tuturor, peste care se așterne praful și uitarea…

6 comentarii la “Trecuți prin povestea mea de viață

  1. Spunea P. Țuțea că oamenii care sunt analfabeți sunt mai buni decît cei educați și au un palmares de invidiat. Cei învățați uită să simtă. Mereu voi merge pe principiul că țăranul romîn reprezintă înțelepciunea curată. Ai punctat tare bine cînd ai enumerat toate greutățile lor (deși în scris nu înseamnă mare lucru, în realitate a fost mult mai greu), sunt total de acord. Ei au trecut prin colectivizare, foamete, războaie, cenzură și au ajuns la vîrste foarte înaintate; pe noi, însă ne sperie un examen (și avem nevoie de calmante) și oameni numiți paradoxal ”șefi” care, de multe ori, nu sunt pe posturile potrivite și cred că pot rula oamenii cum doresc. Fiecare are stresul său, fie că e vorba de servici, familie sau de propriul psihic care nu mai este sigur că e stabil, însă uneori lucrurile stau mult mai rău, iar oamenii sunt mult mai puternici și nu au nevoie de specialiști. Nu spun că nu sunt necesari acum, însă era o vreme în care era nevoie de ei pentru mai puțini oameni.

    • Sunt si nu sunt de acord cu tine. Eu pot sa spun ca am avut multe de invatat de la unii oenami, dar contextual si pe paliere diferite. Adica la unii admiram moralitatea, la altii cinstea, la altii puterea si stilul de munca, la altii iar profunzimea si asa mai departe. Nu cred intr-un model unic, asta clar, dar cred ca e o idee buna sa admiri diferite personalitati (nu publice), in acele parti care sunt intr-adevar demne de admirat. Alin.

      • Cristina, imi pare rau pentru periderea pe care urmeaza sa o ai, este inevitabil. As putea scrie ca imi pare rau pentru pierderile pe care urmeaza sa le avem toti cei care avem prieteni, parinti, bunici. Putem fi recunoscatori (oare, cui?) ca avem ce pierde. Exista suflete care n-au parte de parinti si bunici, ce sa mai vorbim de familie si prieteni?Stiu cum e sa pierzi fiinte dragi, stiu ce inseamna sentimentele care te framanta si mai stiu ca va fi greu.Important e sa mergem cu curaj inainte, doar asta ne mai ramane pentru a nu zadarnici zbaterea inaintasilor nostri. Ar fi dezolant sa nu aiba siguranta ca nepotii si stranepotii lor au informatie si putere suficienta pentru a fi nu numai luptatori buni cu viata si chiar invingatori.

    • Da. Cate putin de la fiecare. Dar unul snuigr de urmat nu se poate. A zis cineva la un moment dat: Multi vor sa fie Eminescu, dar nimeni nu vrea viata lui! Este valabil pentru orice model ar dori cineva sa scoata in fata. La modelul UNIC ma refeream. Oricum cred ca trebuie sa ai sufletul deschis ca sa poti invata cate putin de la fiecare dintre cei pe care ii intalnesti.

      • Desigur. Eu stiu sigur ca bunicul meu tinea canvda intregul cer pe varful palariei. Cand am crescut mare, bolta mi-a picat in cap sub greutatea razelor si a pasarilor, a picat cu tot cu stele.

        • Dar poate e menirea noastră de a reașeza bolta acolo unde-i este locul, pentru ca altcineva, ani mai târziu să poată spune, atât de frumos,”bunicul meu ținea cândva întregul cer pe vârful pălăriei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>