Fericirea de luni

Fericirea de luni
Fericirea de luni e ideea Alinei Manole. Eu doar am încercat să învăț ceva din ea.
Fericirea de luni a adus-o noaptea de duminică iar fericirea de marți începe cu luni dimineața.
Fericirea vieții este să te fi născut. În noaptea zilei de ieri. Sau poate în ziua nopții de astăzi.
Doar să te fi născut. Cândva. În sufletul tău.
Fericirea este să îți fi construit un mâine, ieri, cu Răbdare și Iubire.
Fericirea e în Unitatea universului tău:
e în verdele crud al ierbii,
în cântecul păsărelelor
și în fluturii mov strălucitori ai speranțelor tale,
în căldura unei raze de soare,
în privirea unui prieten bun,
într-un fulg de nea,
într-un vis visat de prea mult timp,
într-o poezie,
într-un zâmbet de copil.
Fericirea e oriunde vrei tu să fie, pretutindeni chiar
pentru că doar tu conturezi limitele Universului tău.
Întrebandu-ma ce-i fericirea.
Acum stiu, sunt baiat mare.
Fericirea-i un lucru marunt.
E o aripa care vibreaza.
Fericirea-i un lucru mic.
Un pitic, ce danseaza

Nu, nici asta nu e ideea mea. E a celor de la Țapinarii. Eu doar am încercat să învăț ceva din ea.

Viața ca un basm

Nu e nimic mai frumos decât un basm – la vremea dejnădejdii.

Am crezut mereu în forța tămăduitoare a basmului, poate încă de pe vremea când eram doar ochi și curiozitate. Atunci, bunicul îmi citea povești iar eu proiectam, ca pe un imens ecran, ținuturi magice pe pereții odăii. Am plâns când a murit Bălăioara, neînțelegând prea mult din ce înseamnă ”nedreptate”. M-am întristat și când Făt Frumos a părăsit ținutul tinereții și al vieții veșnice, neînțelegând, din nou, prea mult din ce înseamnă ”dor” (erau cuvinte din vocabularul oamenilor mari).
Aveam să aflu însă, peste ani, în vremurile dejnădejdii, ce-nseamnă dor, ce-nseamnă nedreptate… și-aveam să mă întorc la basm în încercarea de a găsi noi sensuri; să văd totul cu alți ochi și să proiectez alte imagini vrăjite pe ecranul imens al minții mele. Aveam să fiu eu Făt Frumos, trăind în tărâmul tinereții și al vieții fără de moarte (cu toții credem uneori că trăim acolo), ademenită de o săgeată – moartea unui prieten drag și să mă-ntorc, cuprinsă de dor, ștergând amintiri de praf în ținuturi în care oamenii deja uitaseră oameni(i). Și aveam să plâng, de dor și de nedreptatea Morții ce dă palme prematur, precum odinioară Bălăioarei…

…toate astea nu le știam atunci, când citea bunicul povești; le știu însă acum, pentru că, la urma urmei, nu e nimic mai frumos decât un basm – la vremea dejnădejdii.

Anxietatea în… Epopeea lui Ghilgameș

Enkidu, deschizând gura, vorbește și-i spune lui Ghilgameș:
Să nu ne-afundăm până în inima pădurii.
Numai ce i-am desferecat porțile, și brațul mi s-a moleșit
.
Ghilgameș, deschizând gura, vorbește și-i spune lui Enkidu:
Haide, prietene, doar n-o să nepurtăm ca niște bieți nevolnici!
Am străbătut rând pe rând toți munții,
Ținta căltoririei se află în fața noastră!
Mai bine să mor decât să dăm îndărăt acuma!
Prietene, știi ce înseamnă bătălia, ești călit în luptă:
Atinge-mi veșmântul și nu-ți va mai fi frică de moarte.
Haide, încrede-te în mine, fii mâna mea dreaptă!
Ducă-se moleșeala brațului tău
și risipească-se slăbiciunea genunchilor tăi!
Prietene, fii iar stăpân pe tine, și-mpreună să ne afundăm în inima pădurii!
Inimii tale să nu-I mai pese decât de luptă, uită de moarte și nu-ți va mai fi teamă
Omul puternic gata de luptă și ager la minte
Care se repde primul, scapă el însuși dacă-și apără tovarășul.
Și chiar dacă sunt învinși ei dobândesc faima

Amândoi ajunseră înaintea muntelui înverzit!
Glasurile tăcură. Ei înșiși se opriră.

Sursa:fragment selectat din Epopeea lui Ghilgameș, Editura pentru literatura universală, 1966

Yann Martel. Frica.

”Trebuie să spun câteva cuvinte despre frică. Este singurul dușman adevărat al vieții. Numai frica poate învinge viața. Este un adversar inteligent, viclean; cât de bine știm că așa este. Nu are nici decență, nu respectă nicio lege sau convenție, este nemilos. Te atacă în punctul cel mai slab, pe care îl descoperă numaidecât. Întotdeauna pornește din minte. La început ești calm, stăpân pe tine, fericit. Apoi frica, deghizată în hainele unei simple îndoieli, se strecoară în mintea ta ca un spion. Îndoiala se întâlnește cu neîncrederea, care încearcă să o împingă la o parte. Dar neîncrederea este un biet soldat prost înarmat. Îndoiala îl va învinge foarte ușor. Devii neliniștit. Rațiunea îți sare în ajutor. Capeți din nou încredere. Rațiunea este dotată cu arme și tehnologie de ultimă oră. Dar spre uimirea ta, în ciuda strategiei superioare și a numărului de victorii categorice, rațiunea este înfrntă. Te simți din ce în ce mai slăbit, mai nesigur. Neliniștea se transform în groază. Frica îți cuprinde apoi întregul corp, care deja își dă seama că se petrece ceva groaznic. Deja plămânii ți-au dispărut ca o pasăre în zbor, iar curajul ți s-a topit ca un șarpe. Limba îți atârnă moale ca un opossum, în timp ce falca începe să ți se miște cu putere. Surzești. Mușchii încep să tremure de parcă ar avea malaria iar genunchii ca și cum ar dansa. Inima ți se încordează prea tare, în timp ce sfincterul ți se relaxează prea mult. La fel se întâmplă și cu restul corpului. Fiecare parte a organismului cedează în felul său. Numai ochii rămân vii. Ei dau mereu atenția cuvenită fricii.
Te grăbești să iei decizii. Renunți la ultimii aliați: speranța și încrederea. Iată, te-ai învins singur. Frica, de fapt o simplă impresie te-a cucerit.
Sentimental e greu de descries. Căci frica, frica adevărată, care te zguduie până în străfunduri, pe care o simți când ajungi față în față cu moartea, se instalează în mintea ta ca o cangrenă: face să putrezească totul, chiar și cuvintele cu care vorbești despre ea. Așa că trebuie să lupți din greu pentru a o exprima. Trebuie să te străduiești mult să arunci lumina cuvintelor asupra ei. Căci dacă nu o faci, dacă frica devine un întuneric de neexprimat pe care îl eviți, poate chiar îl uiți,te expui altor atacuri ale fricii pentru că niciodată nu te-ai luptat cu adevărat cu adversarul care te-a învins.”
Sursa:fragment din ”Viața lui Pi”, Yann Martel

P.S. Invitație la autoexplorare: Cum ”arată” frica ta?

Ivan Ilici și… câteva întrebări

De ce să mă mint?
Am fost aici iar acum mă duc acolo. Încotro?
Când n-am să mai fiu, atunci ce-o să fie? Dar unde am să fiu eu, când n-oi mai fi aici? Oare asta-i moartea?
Oare e cu putință ca ea (moartea) să fie realitatea?
Este adevărat că aici, lângă această perdea, eu ca la un asalt, mi-am pierdut viața. Oare e cu putință?
Oare niciodată nu o să-ți fie rușine să minți?
De ce-ai făcut Tu toate acestea? De ce m-ai adus până aici? De ce, de ce mă chinuiești așa de îngrozitor? Ce ți-am făcut eu Ție? Pentru ce?
Cum ai trăit tu bine înainte, bine și plăcut? întrebă glasul(sufletului)
Dar ce este asta? De ce?
Iar dacă viața este într-adevăr atât de păcătoasă și lipsită de sens, atunci de ce să mori și, murind, să suferi?
Poate că nu am trăit cum trebuie?
Dar se poate să nu fi trăit cum trebuie, de vreme ce făceam totul așa cum trebuia?
Și acum ce vrei? Să trăiești? Cum să trăiești?
De ce, pentru ce, toată suferința asta cumplită?
Nu pot să mă-npotrivesc, dar măcar de-aș putea să înțeleg: pentru ce?
Suferință, moarte… de ce?
Dar dacă într-adevăr întreaga mea viață conștientă a fost ”alta decât se cădea”?
Dacă-i așa, dacă plec din viață cu conștiința faptului că am irosit tot ce mi s-a dat și că nu mai pot îndrepta nimic, atunci cum vine asta?
Dar ce fel este acest ”așa cum trebuie”?

Sursă: întrebări selectate din monologul interior al personajului principal din ”Moartea lui Ivan Ilici” de Lev Nikolaevici Tolstoi

Despre corp și suflet

”Tot așa stau lucrurile, Carmide, și cu acest descântec. Eu (Socrate) l-am învățat acolo, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că (medicii) greci aveau dreptate să cuvânteze, așa cum v-am arătat adineauri. Dar, Zamolxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănatoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele – pentru corp și pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci – mai ales, în primul rînd – să vindecăm izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul cu tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înțepciunea. Odată ivită aceasta și dacă stăruie, este ușor să se bucure de sănătate și capul și trupul. Când mă învăța leacul și descântecele spunea: să nu te înduplece nimeni să-i tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu-ți încredințează mai întâi sufletul ca să i-l tămăduiești cu ajutorul descântecului. Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greșeală a oamenilor: că unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă (a sufletului și a trupului). Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, dintr-un neam ales, sau oricât de frumos ar fi – să fac altfel. Deci, eu, pentru că i-am jurat, și sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da într-adevar ascultare. Și dacă vrei – potrivit povețelor străinului – să-mi încredințezi mai întâi sufletul tău, pentru a-l vrăji cu descântecele tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ți pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide”.

Platon (427-374 î.Hr.), despre concepția medicală a tracilor. Sursă: fragment preluat din lucrarea ”Documente străine despre români”

Acolo…

Dincolo de frică, există nenumărate oportunități ce pot fi valorificate.
Dincolo de patternurile transgeneraționale, există alegerea adultului din tine – de a fi altfel.
Dincolo de ieri, este un mâine care așteaptă nerăbdător să nu mai fie rodul procrastinării.
Dincolo de timp, este prietenia.
Dincolo de spațiul de confort, există provocarea vieții tale.
Dincolo de poveste, există un adevăr.
Dincolo de suferință, există o concluzie.
Dincolo de nedreptatea ta, încep nedreptățile celorlalți.
Dincolo de astăzi, este restul zilelor tale așteptând să fie altfel.
Dincolo de distanțe sunt oamenii.
Dincolo de furie, este acceptarea.
Dincolo de înțelepciunea celorlalți, este grila ta de lectură a realității.
Dincolo de moarte, există cuvinte.
Dincolo de ceea ce sunt eu, este ceea ce poți face TU, pentru că…
dincolo de tine… este SCHIMBAREA.

Despre managementul furiei. Self-help.

Furia. Un cuvânt ce denumește o emoție atât de des activată în jurul nostru.

Toată lumea se înfurie și se enervează parcă din ce în ce mai ușor: șeful, partenerul, colegul de birou, vecinul când îl întâlnești în casa scării, funcționara de la ghișeu, vânzătorul de legume din piață, necunoscutul de pe stradă – chiar și copilul de 1 an și câteva luni are de ceva timp… crize de furie. Și, să recunoaștem, și noi ne mai înfuriem din când în când – doar știm cu toții, viața e grea și inundată de stress. Acesta fiind tabloul general al existenței cotidiene, întrebarea cuvenită ar fi: Ce fac Eu cu furia? La drept vorbind, în cazul în care asemenea întrebare nu prezintă un interes minim, menit să activeze o potențială schimbare, vă propun totuși să reflectați asupra reciprocei: Ce face Furia cu dumneavoastră? (S-ar putea să vă surprindă răspunsul).

Cum abordăm furia?
(Am gândit mult timp răspunsul la această întrebare încercând să sintetizez informația asimilată din formări și work-shop-uri, am recitit fragmente de cărți și cursuri, povești terapeutice; m-am gândit la soluțiile identificate de clienți în încercările persoanale de a gestiona propria furie; am încercat să înțeleg perspectiva budistă și cuvintele lui Dalai Lama cu privire la emoții și suferință; am recitit istorii ale Holocaustului văzute prin ochii supraviețuitorilor – pentru ca în final să sintetizez răspunsul în modelul în 5 etape din psihoterapia pozitivă. Sper să vă ajute și să eliminați furia din viața dumneavoastră. Mult spor!)

Orice aș face voi învăța să îmi cercetez mintea
Și imediat ce se ridică o emoție negativă
Amenințându-mă pe mie și pe alții
O voi înfrunta cu hotărâre și o voi înlătura

(Gadamba Geshay Langritangba, Opt strofe pentru antrenarea minții)

1. Observare. Distanțare.
În această etapă obiectivul este acela de a vă observa furia și de a realiza o descriere cât mai amănunțită a felului în care resimțiți această emoție, referindu-vă cu cât de multe detalii puteți la următoarele aspecte: senzații corporale, ce ați gândit, ce ați spus, ce ați făcut, ce a făcut celălalt (dacă este implicată și o altă persoană). Puteți face referire la episoade actuale de furie sau la episoade din trecutul apropiat. Lucrați pe foi separate pentru a putea vizualiza mai ușor conținutul, în etapele ulterioare.

CONCLUZIE: în acestă etapă vă distanțați de furia dumneavoastră, încercând doar să o observați și să realizați o descriere cât mai amănunțită a felului în care o resimțiți, la nivel individual.

2. Inventariere
În această etapă obiectivul este acela de a identifica situațiile în care se declanșează furia precum și situațiile din trecut în care era activată furia la alți membri ai familiei/rude/cunoscuți. Concret, listați circumstanțele în care v-ați înfuriat în ultima perioadă. (minim 10 episoade). Descrieți apoi, în același mod în care ați descris episoadele dvs de furie, episoadele de furie ale rudelor/cunoscuților din perioada copilăriei dumneavoastră: Cine se înfuria în familia dumneavoastră când erați copil? Cum reacționa persoana respectivă? Cum reacționați dumneavostră atunci, la episodul de furie al celuilalt?

CONCLUZIE: În această etapă inventariați situațiile în care resimțiți furie precum și situațiile în care membri ai familiei, cunoscuți sau alte rude se înfuriau atunci când erați copil.

3. Încurajare situațională
În această etapă încercăm să răspundem la întrebarea ”Cum reușesc alte persoane să gestioneze furia?” Răspunsurile sunt limitate doar de disponibilitatea și imaginația dvs.în a accesa surse de informare. Ca și sugestii, ați putea:
– întreba cunoscuți, rude, prieteni cum își gestionează furia;
– viziona filme;
– citi povești, parabole, povești terapeutice, aforisme, zicători, proverbe despre furie;
– citi biografii ale personalităților care s-au confruntat cu situații dificile de-a lungul vieții;
– întreba un specialist în sănătate mentală care sunt strategiile de management emoțional( ar fi util pentru dumneavoastră să învățați: tehnici de control al respirației, de imagerie dirijată sau una dintre tehnicile clasice de relaxare – trainingul autogen al lui Schultz sau tehnica de relaxare progresivă Johanson );
– citi site-uri de profil, forumuri etc…

CONCLUZIE: Această etapă facilitează activarea speranței în ceea ce privește posibilitatea gestionării funcționale a furiei. E greu, cum a fost greu de altfel fiecare travaliu individual pe care l-ați identificat în căutările dvs, dar nu este imposibil. Lărgit orizontul asupra furiei, veți vedea că au existat persoane care în condiții similare sau chiar mult mai dificile au reușit să-și păstreze calmul și să nu se lase consumate de emoții, să dea un sens experiențelor trăite, aceast demers fiind uneori salvator (mărturiile supraviețuitorilor lagărelor de exterminare). A acționa sub imperiul furiei nu este singura soluție ci doar una dintre (multe) alternative.

4. Verbalizarea
Este o etapă în care sunt sintetizate sub formă de răspunsuri toate informațiile cumulate în etapele anterioare, facilitând conștientizarea anumitor aspecte legate de felul în care gestionăm furia. Practic, încercați să găsiți răspunsuri pentru fiecare din următoarele întrebări:

Ce ați observat în legătură cu propria furie? Care sunt costurile pe care le antrenează? Dar beneficiile? Care sunt costurile pe termen lung dacă ați contiuna în același mod? Ce vă impresionează la aceste descrieri? Ce vă șochează? Ce vă place? Ce nu vă place? Ce anume ați vrea să schimbați? (raportați-vă la descrierile realizate la Observare/ distanțare)

Cum credeți că v-au influențat episoadele de furie ale părinților/ rudelor/cunoscuților din copilărie? Există vreo asemănare cu episoadele dvs de furie? Care sunt aceste asemănări?
Reacționați exact invers față de cum reacționau părinții/rudele/cunoscuții dvs? În ce constă această deosebire? (rapotați-vă la descrierile realizate la Inventariere)

Ce ați învățat din relatările altora despre furie?
Cum au fost utile lecturile, filmele, experiențele de viață ale altor persoane?
Ce ați observat explorând aceste alternative?
Care sunt gândurile ce intensifică furia?
Care sunt gândurile ce, dimpotrivă, diminuează furia?
Cum credeți că ar fi reacționat altcineva? (un personaj dintr-o carte, o persoană din altă cultură, un călugăr budist, o persoană pe care o cunoașteți, etc… raportați-vă la (re)sursele accesate la Încurajare situațională)

CONCLUZIE: după parcurgerea cu răbdare a acestei etape ar trebui, pe o foaie de hârtie, să puteți lista, evocând fiecare episod de furie analizat, alternative: cum altfel ați fi putut reacționa?

5. Extindere de scopuri: În această etapă veți încerca să puneți în aplicare alternativele identificate. Pentru fiecare situație declanșatoare de furie din trecut ar trebui să aveți identificat un comportament alternativă pe care să îl exersați de atunci când vă confruntați din nou cu situația problematică. Încercați să surprindeți beneficiile acestui comportament alternativă precum și dificultățile pe care le-ați resimțit. (utilizând același model standard de la etapa Observare. Distanțare: situație problematică, senzații corporale, ce ați gândit, ce ați spus, ce ați făcut, ce a făcut celălalt, în cazul în care nu ați gestionat eficient situația: ce ar fi făcut altcineva în locul dvs, ce altceva ați fi putut face dvs).

Dacă nu reuștiți să gestionați eficient episoadele de furie poate ar trebui să vă întrebați dacă e suficient să abordați această problematică prin metoda self-help sau poate ar trebui să apelați la un psiholog/psihoterapeut pentru a vă ajuta să înțelegeți ce anume nu funcționează în strategia dvs.

Dacă ați reușit să gestionați o situație declanșatoare de furie nu uitați că este important să relatați experiența dvs și altora (ați constatat asta la etapa 3, de încurajare situațională). M-aș bucura să citesc relatări despre reușitele în ceea ce privește gestionarea furiei – nereușitele, din păcate, le observ în jur, pentru că… toată lumea se înfurie și se enervează parcă din ce în ce mai ușor: șeful, partenerul, colegul de birou, vecinul când îl întâlnești în casa scării, funcționara de la ghișeu, vânzătorul de legume din piață, necunoscutul de pe stradă – chiar și copilul de 1 an și câteva luni are de ceva timp… crize de furie. Și, să recunoaștem, și noi ne mai înfuriem din când în când – doar știm cu toții, viața e grea și inundată de stress. Acesta fiind tabloul general al existenței cotidiene, întrebarea cuvenită ar fi: Ce fac Eu cu furia? La drept vorbind, în cazul în care asemenea întrebare nu prezintă un interes minim, menit să activeze o potențială schimbare, vă propun totuși să reflectați asupra reciprocei: Ce face Furia cu dumneavoastră? (S-ar putea să vă surprindă răspunsul).

Requiem pentru o prietenie

”O mare amărăciune mă cuprinde, în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt șase ani de când prietenul meu, luîndu-și oaia, a plecat. Dacă încerc să-l zugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiți un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Și s-ar putea să ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre.”

”Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de-a gata, de la neguțători. Cum însă nu există neguțători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

Micul Prinț, Antoine de Saint Exupery

Primii pași în a deveni părinte

”Primii pași” este un curs ce se adresează cuplurilor aflate în dulce așteptare a unui bebeluș/cuplurilor care au întâmpinat recent sosirea pe lume a unui nou membru al familiei. Subliniez cuplurilor deoarece ne-am gândit că la astfel de curs este important să participe atât viitoarea mămică cât și viitorul tătic.

Cine suntem noi, cei care am gândit cursul?

Cursul a fost conceput la propunerea doamnei Lidia Nistor – una dintre inițiatoarele grupului de discuții ”Mame din Botoșani” (grup care împlinește în curând un anișor). Este scris și va fi susținut împreună cu un alt psiholog din Botoșani, deci… să ne prezentăm:

Mihaela Cristina Puciu – psiholog clinician, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă, Expert Pax în cadrul Paxonline, titular al Cabinetului Individual de Psihologie (cam acestea sunt datele reprezentative în ceea ce mă privește; pentru cei ce vor mai multe informații despre formarea prefesională – sunt disponibile în secțiunea Despre mine).

Dana Pintilie - psiholog clinician la Maternitatea Botoșani, consultant/formare în curs în psihoterapie pozitivă.

Care este tematica acestui curs?

Să scrii un curs de puericultură este greu în condițiile în care discutăm despre o realitate complexă, lucrări, studii, cercetări și abordări care adeseori susțin teze contrare. Am avut în vedere inițial două obiective fundamentale: primul – însușirea de informații cu privire la arii specifice domeniului parenting pentru perioada 0-6 luni și al doilea – facilitarea proceselor de autoexplorare și autocunoaștere. Din această perspectivă, am stabilit, după îndelungi discuții, să abordăm următoarele teme specifice:
1. Aspecte legate de spitalizarea în maternitate
2. Întoarcerea acasă de la maternitate
(prima săptămână ca părinte)
3. Ambient/cameră nounăscut
4. Nounăscutul și prima băiță
5. Mânuirea nounăscutului
6. Hrănirea nounăscutului
7. Somnul nounăscutului

8. Îmbrăcare și dezbrăcare nounăscut (cu ce îl îmbrăcăm)
9. Schimbarea scutecului
10. Plânsul bebelușului

11. Plimbare (căruț, alte mijloace)
12. Dezvoltarea bebelușului (principii ale dezvoltării generale și specifice)
13. Cum să ne jucăm inteligent cu bebe
14. Substimulare/Suprastimularea bebeluș
15. Elemente de sexualitate a proaspetei mămici

Și pentru că suntem psihologi și viitori psihoterapeuți pozitiviști am apreciat a fi utilă și introducerea unor elemente psihoterapeutice, adăugând astfel câteva teme specifice:

16. Importanța echilibrului afectiv și a încrederii în sine ale mamei/ persoanelor care se ocupă de îngrijirea nounăscutului
17. Atașament, stiluri parentale, transmitere transgenerațională a paternurilor comportamentale parentale
18. Modelul cunoașterii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
19. Modelul iubirii – perspectiva părintelui (instrument specific psihoterapiei pozitive)
20. DAI – inventarul capacităților actuale și implicații în parenting (instrument specific psihoterapiei pozitive)

Am dorit, deasemenea, să fie un curs practic și util, de aceea, după finalizarea redactării, l-am propus spre lectură (cu creionul în mână) mămicilor din grupul de discuții, cărora le mulțumim cu drag pentru aportul semnificativ de comentarii și clarificări, idei și sugestii, propuneri și întrebări.

Unde, când, cât durează, cât costă?
Cursul va avea loc în sediul Centrului Fizomed cu un minim de 8 cupluri participante, deci vă puteți înscrie oricând, în funcție de sisponibilitatea dvs. Este structurat în două module, 5 ore fiecare (aproximativ), cele două module fiind susținute în zile diferite. Costul cursului este de 150 ron/cuplu. Informații suplimentare se pot obține telefonic sau prin e-mail.(vezi secțiunea Contact)

De ce aș participa la un astfel de curs?

Pentru că vrei să fii un părinte informat în legătură cu ce se întâmplă în perioada 0-6 luni din viața bebelușului tău.
Pentru că odată cu nașterea intri într-o nouă etapă a dezvoltării individuale dar și de cuplu.
Pentru că nu poți citi tot ce se scrie în domeniul puericultură/psihologia dezvoltării, dar poți beneficia de o sinteză pe care ți-am pregătit-o noi.
Pentru a întâlni și alte cupluri care așteaptă un bebeluș și a crea o rețea de suport pentru viitorii părinți, rețele ale cărei dezvoltare ne-ar plăcea să o facilităm în orașul nostru.
Pentru că a fi părinte presupune formare continuă iar acesta este doar începutul…
Pentru alt motiv la care eu nu mă pot gândi acum dar vă aparține. Oricare ar fi acela noi vă așteptăm cu drag să vorbim despre una dintre cele mai frumoase și dificile etape din viață: întâmpinarea și îngrijirea unui nounăscut.